Salarii mai mari

Salarii mai mari

În martie 2009, câştigul salarial mediu brut a fost de 1.922 lei, cu 3,2% mai mare faţă de luna precedentă, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Totodată, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.402 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 44 lei.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare, cu  3.527 de lei, iar cele mai mici în industria de prelucrare a lemnului, cu 759 de lei.   În ceea ce priveşte evoluţia câştigului salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real pentru martie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,7%.

Creşteri salariale

Creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

•cu 18,3% în activităţile de editare; •între 10% şi 15% în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii anexe extracţiei, •fabricarea autovehiculelor de transport rutier, •între 5% şi 9% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria metalurgică, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice, fabricarea produselor textile, transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, tranzacţii imobiliare

Ne puteți urmări și pe Google News