Se reiau negocierile în problema transnistreană, după 5 ani de pauză
- Simona Mătieș
- 22 septembrie 2011, 18:21
Guvernul de la Chşinău a anunţat că în această dimineaţă, la Moscova, s-a decis reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2 în problema transnistreană, relatează Unimedia.
Hotărârea a fost luată în cadrul consultărilor desfăşurate la Moscova, unde este prezentă şi delegaţia Republicii Moldova, condusă de vicepremierul pe reintegrare, Eugen Carpov. Discuţiile oficiale pe marginea soluţionării diferendului se reiau după o pauză de 5 ani, pe vremea când la guvernare în Republica Moldova se aflau comuniştii. Negocierile între Chişinău şi Tiraspol au fost stopate în 2006. De atunci, părţile au organizat cîteva runde de consultări informale, însă nu au reuşit să reia procesul. Transnistria, alături de Rusia Liderul RMN, Igor Smirnov a declarat că va relua negocierile oficiale doar dacă Chişinăul va discuta cu Tiraspol pe picior de egalitate. În 9 septembrie, premierul Vlad Filat şi liderul separatist Igor Smirnov s-au întîlnit în Germania. Potrivit premierului, această întrevedere urma să constituie o piatră de temelie pentru relansarea negocierilor oficiale. Odată cu venirea Alianţei pentru Integrare Europeană la guvernare, conflictul transnistrean a devenit subiect important pe agenda internaţională. În soluţionarea diferendului s-au implicat ţări precum Germania, SUA, Federaţia Rusă. Cu toate acestea, Smirnov continuă să spună că viitorul Transnistriei este alături de Rusia, iar recunoaşterea independenţei regiunii este tot mai aproape. Băsescu se bucură că s-au reluat negocierile Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova,Vlad Filat, prilej cu care a declarat că se bucură pentru reluarea negocierilor în formatul "5+2" în cazul Transnistria. " S-a decis reluarea negocierilor în formatul '5 + 2'. Este un efort comun, eu vă mulţumesc personal pentru acţiunile care au fost depuse în timp. Ştiţi cât de complicat a fost", a spus Filat, în debutul întrevederii cu şeful de stat român.
Preşedintele a subliniat că se bucură pentru reluarea negocierilor, însă important este "să şi iasă într-o formă acceptabilă". "Forma este stabilită de Constituţia Republicii Moldova. Aici vom lua decizii", a completat Filat.