S-au decis şi o fac! Iulia Vântur şi Salman Khan au generat alerta la Bollywood
- Daniel Magureanu
- 8 iunie 2020, 11:36
Iulia Vântur are planuri mari împreună cu Salman Khan, celebrul său iubit de la Bollywwod.
Se pare că după ce India va depăşi pandemia de coronavirus, cei doi vor să devină părinţi cât mai repede.
Cel puţin asta susţine fosta vedetă a celor de la Pro Tv, în prezent stabilită în India, ţară în care se bucură de multe succese profesionale alături de Khan.
Într-o intervenţie telefonică pentru Antena Stars, Iulia Vântur a recunoscut că venirea pe lumea a unui copil este una dintre priorităţile sale.
„Mi-ar plăcea să am o familie, mi-ar plăcea să am și un copil, dar trebuie sa vină de la Dumnezeu, că așa e, un copil e un dar de la Dumnezeu.
Când Dumnezeu o să considere că e momentul, atunci o să îmi dea și un copil. Ideea este să fiu fericită, să mă fac eu pe mine fericită oricum pot…
Cu familie, fără familie, cu copil, fără copil, ideea este să fiu fericită. Important este să ajungi la pacea interioară.
Acum realizez că acesta este cel mai important lucru. Sănătatea emoționala și mentală sunt cele mai importante într-o relatie.
(…) Înainte eram dominată de cuvântul vreau și voiam ca totul să se întample acum, aici și cum vreau eu, însă acum știu că am intenție pentru anumite lucruri…
Am învățat că nu tot ceea ce-ți dorești e neapărat bun pentru tine, nu tot ce-ți dorești înseamnă că se va întâmpla”, a explicat iubita actorului indian.
Într-un alt interviu, acordat recent revistei VIVA, Iulia Vântur dezvăluia că a simțit presiunea din partea familiei, cu privire la căsătorie.
„După 30 de ani, am simțit această presiune. Inclusiv din partea părinților. Și răspunsul meu a fost: «Mă vreți doar căsătorită sau fericită?».
A fost ultima dată când am primit întrebarea când mă căsătoresc. Nu e o prioritate pentru mine, însă consider că un copil este o binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă și când va fi să se întâmple… mă voi bucura de acest dar!”, spunea blondina.
Deocamdată, Iulia Vântur trăieşte povestea de dragoste cu cu starul Salman Khan, care i-a redirecţionat paşii.
Celebrul actor de la Bollywood a făcut-o să se concentreze mai mult pe cariera muzicală, astfel că Iulia Vântur a cucerit indienii cu vocea ei.