În sfârșit, Sânmărtean a devenit stelist! A semnat contractul

În sfârșit, Sânmărtean a devenit stelist! A semnat contractul

După tratative îndelungi, jucătorul dorit în mod special de Gigi Becali a acceptat să vină la formația „roș-albastră”.

UPDATE: Lucian Sânmărtean (33 de ani) a devenit oficial jucătorul Stelei! Însoțit de impresarul Anamaria Prodan și de avocatul Dan Idița, mijlocașul s-a prezentat în jurul orei 12.00 în biroul lui Valeriu Argăseală, președintele Consiliului de Administrație al clubului din Ghencea. La întâlnire a mai fost prezent și Ciprian Damian, șeful grupării FC Vaslui. După câteva minute de discuții, Sânmăretan a acceptat să semneze cu Steaua un contract până în vara anului 2015. „E un moment special pentru mine. Am venit să fiu titular și să ajut echipa. Sunt pregătit să joc în meciul cu Concordia Chiajna. Sunt fericit că, după atâția ani, am semnat cu Steaua”, a declaratLucian Sânmărtean, după parafarea actelor. /// Transferul mijlocașului Lucian Sânmărtean (33 de ani) de la FC Vaslui la Steaua s-a rezolvat! Cel puțin așa susține Adrian Porumboiu. „Deja e făcută mutarea lui Sânmărtean la Steaua! S-a discutat cu Gigi Becali și lucrurile sunt clare. Sânmărtean era în ultimele șase luni de contract la FC Vaslui și a fost dorința lui să joace la Steaua. Într-un top al jucătorilor care au evoluat la FC Vaslui, Sânmărtean e pe locul trei, după Wesley și Adailton”, a spus Adrian Porumboiu, la Sport.ro. Lucian Sânmărtean a ajuns sâmbătă dimineață în București și a efectuat vizita medicală, însoțit de Radu Paligora, medicul Stelei. Semnarea contractului a fost însă amânată pentru luni, deoarece oficialii de la FC Vaslui nu au putut ajunge sâmbătă în București.