S-a redus numărul locurilor la masterat

S-a redus numărul locurilor la masterat

Pentru anul universitar 2012-2013 sunt prevăzute un număr de 45.887 granturi de studiu pentru învăţământul superior, care se pot fracţiona în condiţiile respectării capacităţii de şcolarizare, po trivit unui proiect de hotărâre privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/ universitar 2012-2013.

Granturile de studii, conform proiectului, se vor acorda pe toată perioada ciclului de studii. În ceea ce priveşte învăţământul universitar de masterat, pentru anul universitar viitor sunt prevăzute 25.426 granturi de studiu, cu 10.510 mai puţine decât în anul în curs. Pentru ciclul universitar de doctorat, cifra de şcolarizare propusă pentru forma de învăţământ cu frecvenţă este de 1.504 granturi de studiu, care se vor aloca pe bază de competiţie. Locurile au fost alocate pe baza clasificării universităţilor. 1.504 locuri sunt alocate pentru cei care vor să urmeze doctoratul. Granturile de studiu vor fi alocate pe bază de competiţie

Ne puteți urmări și pe Google News