S-a ieftinit taxiul!

S-a ieftinit taxiul!

Ca să facă faţă concurenţei de pe piaţă, taximetriştii independenţi au redus tariful la 1 leu pe kilometru în localitate.

1 leu pe kilometru. Atât costă taxiul în Braşov. De aproape două săptămâni, oricine apelează la serviciile de taxi beneficiază de acest preţ redus, probabil cel mai mic tarif practicat în ţară. În Bucureşti, pe aceeaşi distanţă, călătorul plăteşte 1,8 lei. Promoţie de primăvară Deşi patronii firmelor de taximetrie se abţin de la declaraţii, se pare că totul a pornit de la iniţiativa firmei Martax, cea mai importantă din oraş, care, la începutul lunii martie, a decis reducerea tarifelor de la 1,49 lei/km la 1,27 lei/km pentru maşinile companiei. Tod Taxi, cea de-a doua firmă de pe piaţă, a reacţionat rapid şi a redus şi ea tarifele.

Cel mai dur au reacţionat taximetriş tii independenţi. Aceştia au redus tariful la 1 leu pe kilometru ca să facă faţă concurenţei venite din partea firmelor. Marian Bârsan, patronul Martax, de la care a pornit ofensiva preţurilor, a refuzat să comenteze decizia de reducere a tarifelor: „Vorbim despre absolut orice doriţi dumneavoastră, mai puţin chestiunea asta. Aşa ceva nu discutăm prin telefon“.

O parte dintre taximetrişti au făcut şi un miting de protest în faţa primăriei, aceştia solicitând consiliului local să stabilească un preţ minim ce poate fi practicat pentru taximetrie. Preşedintele Asociaţiei Taximetriştilor Independenţi (ATI) Braşov, Eduard Mastacan, spune că celelalte firme de taximetrie nu au respectat înţelegerea conform căreia tariful trebuia să rămână 1,49.

„Noi am stabilit, cu toţii, să mergem pe 1,49 lei/km. Unele firme nu s-au ţinut de cuvânt. Noi am iniţiat o micşorare şi mai mare a tarifelor, faţă de Martax, ca formă de protest. Am făcut tariful de 1 leu/km. Consideraţi-o o promoţie de primăvară“. Cei mai mulţumiţi de situaţie sunt clienţii.

„Acu doi ani era 5.000 şi ajunsese la 15.000 pe kilometru. Au mărit de trei ori tarifele, dar benzina nu s-a scumpit atât de mult. E corect preţul ăsta de acum“, ne-a spus Gabriel Atomei înainte să se urce în taxi. De altfel, reducerea preţurilor a dus la o creştere a numărului de clienţi, multe dintre staţiile de taximetre fiind goale la orele prânzului. Pe de altă parte, taximetriştii se plâng că tarifele scăzute aduc pierderi de 20.000 de lei zilnic pentru firme.

Ne puteți urmări și pe Google News