S-a furat ştampila "care şi aşa era în plus"

S-a furat ştampila "care şi aşa era în plus"

La Dăbuleni, Dolj, colegiul lui Mircea Geoană, "fuse lume multă" şi s-au înregistrat câteva nereguli democratice.

O poză enormă cu Mircea Geoană a stat toată ziua în faţa secţiei de votare în care preşedintele PSD îşi exprimase opţiunile politice. Poza lui Geoană era comparabilă doar cu cea a lui Stolojan, care zâmbea şi el dintr-un afiş alăturat.

Primarul Nicolae Drăgoi, PSD-ist la al treilea mandat, explica peisajul, dezvelindu-şi gingiile: „Asta e democraţia! Avem şi noi panouri, au şi ei. Nu e chiar cum zice legea, dar ne-am înţeles. Să fie unii lângă alţii, că tot noi câştigăm“. Drăgoi era convins că măcar 75% dintre locuitorii Dăbuleniului vor vota cu PSD: „Îi batem la popoul gol“, se încuraja el, spre deliciul Lelioarei Nicola, şefa de campanie a PSD din oraşul pepenilor.

Angajamentul primarului avea acoperire. Edilul începuse chiar cu o seară în urmă să sape la temeliile opoziţiei. Într-un ziar apărut doar pentru localnici, tipărit din banii consiliului local, dăduseră interviuri şi Geoană, şi Ion Călin, candidatul PSD la Camera Deputaţilor. Fiţuica în care Geoană promitea că o să înceapă o luptă straşnică împotriva de- şertificării zonei a fost aruncată în curţile localnicilor sâmbătă.

Drăgoi şi-a văzut realizate şi idealurile pacifiste: „PNL e cu noi, a fost dintotdeauna“. „E partidul cu care ne înţelegem“, recunoştea şi Lelioara Nicola, conectată prin telefoane la mersul lucrurilor de la toate secţiile de votare.

Cât timp Drăgoi jongla cu procentele, la Secţia 201, gard în gard cu Casa de Cultură unde Mircea Geoană s-a votat pe el însuşi, a fost furată o ştampilă. Incident minor, în opinia preşedintelui secţiei, Voicu Dragomir: „Vorbii la Craiova (n.r. - la Biroul Electoral Judeţean - BEJ) şi mi se spuse să facem un proces-verbal. Să semneze toţi membrii comisiei de dispariţie. Se continuă votarea!“. Secţia 201 a primit şase ştampile şi n-avea decât patru cabine de votare, situaţie care-l liniştea pe Dragomir: „Două oricum erau în plus, eu dădui drumul la toate şase, fiindcă fuse lume multă...!“.

„A fost o campanie roşie“

În altă stare de spirit erau cei de la PDL. Indignaţi de cum se vota la Dăbuleni, au făcut zeci de reclamaţii la BEJ, în care acuzau că localnicii intră şi câte 2-3 într-o cabină. Veta Păsculescu, preşedinta organizaţiei PDL, arăta cu degetul şi la cei care îi întâmpinau pe alegători la ieşirea de la urne: „La fiecare secţie, sunt postaţi operatori de exit-polluri. Unii dintre ei folosesc acreditări false, rămase de la alegerile locale. Au nişte copii xerox, nimic oficial. Se dau drept reprezentanţi ATLE, dar noi îi cunoaştem, sunt localnici, membri PSD“.

În timp ce politicienii se acuzau reciproc, localnicii tăceau şi făceau. S-au înghesuit toată ziua la urne. Într-un final, un tânăr care tocmai votase a aruncat peste umăr: „A fost o campanie roşie“.

Ne puteți urmări și pe Google News