S-a deschis cel mai mare magazin Apple din România. GALERIE FOTO
- Marius Pandele
- 31 martie 2012, 17:19
Cel mai recent magazin mono-brand Apple din România a fost inaugurat în această dimineață la Băneasa Shopping City, fiind un upgrade al conceptului precedent, reprezentat până acum de patru magazine iStyle, trei în București și unul în Cluj.
Reprezentanții companiei care deține magazinul, singurul Apple Premium Reseller din România, au fost mulțumiți de rezultatele lansării. ”A fost minunat, față de alte țări din Europa de Est au venit mai mulți oameni și a fost mai mult interes. Am avut 50 de oameni la coadă în prima oră de la lansare. Singura țară din regiune unde lumea manifestă mai mult interes este Cehia, care este însă și mai aproape de Vest”, a comentat Anca Manole, managerul magazinului.
Prețurile în magazinul iStyle sunt în aceeași marjă cu cele din alte magazine în care sunt vândute produse Apple, iar în ziua de lansare clienții au beneficiat și de o reducere de 10% la toate produsele, cu excepția iPad.
Ținta de venituri pentru acest an este de 8 milioane de euro din cele patru magazine.