S-a câştigat premiul de 2,2 milioane de euro la Loto 6/49. Au fost ghicite şi variante la 5/40
- Ana Zid ărescu
- 5 ianuarie 2012, 20:02
Cele şase numere câştigătoare la Loto 6/49 au fost ghicite, în această seară, la cea de-a doua extragere din 2012.
Premiul la categoria I se ridică la 9.804.041 de lei (aproximativ 2,25 de milioane de euro). Numerele câştigătoare la 6/49 au fost: 9, 39, 23, 36, 3, 22. Un singur bilet a ieşit câştigător în această seară.
Cei de la Loteria Română precizează că 11 români au câştigat, în această seară, premiul de la categoria a II-a, în valoare de 15.874 de lei.
Alţi 629 de români au câştigat premiul de la categoria a III-a, de 277 de lei, iar alţi 11.063 de români au câştigat 30 de lei - premiul de la categoria a IV-a.
În ceea ce priveşte Loto 5/40, un singur bilet a ieşit câştigător. Valorea premiului la categoria I este de 42.613 de lei. La categoria a II-a a fost report, iar la categoria a III-a Loteria Română anunţă că 92 de jucători au câştigat 231 de lei.
Numerele câştigătoare la Loto 5/40: 19, 21, 16, 3, 35, 17.