Rusia se reîntoarce să-şi joace cărţile în Cuba. Insula caraibeană care timp de decenii a reprezentat ghimpele din coasta securităţii americane, cu toată deschiderea Washingtonului şi sfârşitul embargoului comercial promovat de Barack Obama, rămâne încă ancorată de alianţa cu Moscova. De data aceasta, ceea ce reprezintă legătura fundamentală din relaţia Havana-Moscova este petrolul.
În ultimii ani, Cuba a reuşit să supravieţuiască la nivel energetic graţie acordurilor cu Venezuela care furniza petrolul necesar insulei la preţuri foarte scăzute. Făcea parte din logica geopoliticii Venezuelei lui Chavez, adică să ajute proprii aliaţi americani la modul de a fi considerat un lider în situaţia de a dirija America meridională de tip bolivarian.
Odată cu ascensiunea lui Maduro şi grava criză instituţională şi economică a Venezuelei, Cuba a trebuit să constate imposibilitatea din partea Caracasului de a da curs propriilor acorduri în domeniul petrolifer. Dezordinea, criza financiară şi umanitară pe care le trăieşte ţara chavistă, au modificat mult capacităţile comerciale internaţionale, lăsând un gol energetic dificil de umplut. Un gol energetic pe care însă acum îl va putea suplini chiar Federaţia Rusă.
La începuturile lui mai, compania petroliferă Rosneft a anunţat ca a ajuns la un acord cu compania energetică de stat Cubametals pentru furnizarea a 250.000 de tone de petrol atât brut cât şi rafinat. În substanţă acordul prevede ca insula cubană să primească circa 2 milioane de barili de petrol pe an, peste produsele rafinate. Deja în aceste zile ar trebui să sosească primul transport de motorină din Rusia în cantitate de 250.000 de barili
Potrivit agenţiei de presă Reuters, Cuba nu va putea plăti niciodată furnizorii ruşi de petrol. Estimările vorbesc de o valoare de piaţă de 106 milioane de dolari, un cost pe care, în acest moment, guvernul cubanez nu-l va putea plăti în niciun caz. Dar problema nu e aceea, având în vedere că, evident, acordul asupra petrolului presupune un acord politic pe scară largă. Pe Rusia n-o interesează banii Cubei, ci confirmarea unei alianţe care, în vremuri ca acestea, de încălzire a relaţiilor diplomatice cu Casa Albă, poate servi ca expedient diplomatic pentru a răci anumite luări de poziţie ale Washingtonului.
Moscova n-a uitat niciodată, în aceşti ani, posibilităţile favorabile unei alianţe cu Cuba chiar şi după decenii de la căderea comunismului, dar şi sfârşitul embargoului SUA. În 2014, ministrul Apărării rus, Serghei Şoigu, afirmase că Rusia studia posibilitaea redeschiderii bazelor militare pe teritoriul american, în special în Venezuela, Nicaragua şi, aţi ghicit, Cuba.
Evenimentele din Ucraina şi Orientul Mijlociu au schimbat, desigur, opţiunile politice ale Kremlinului, care trebuia să distragă atenţia spre fronturi fără discuţie mai ''calde'' şi mai importante pentru propria siguranţă, ca acelea de la Kiev şi Damasc. Dar ideea unei noi implicări pe continentul american n-a fost niciodată abandonată de Kremlin. Şi s-a reîntors, astfel că anul trecut, ministerul Apărării rus a reînceput să discute despre redeschiderea anumitor baze, în special în Vietnam şi în Caraibe, ca răspuns la încercuirea pe care o face NATO în jurul Rusiei.
Acum, cu alternativa ruşilor în furnizarea de petrol cubanezilor, posibilităţile ca ruşii să se reîntoarcă să ocupe chiar şi America centrală şi meridională nu sunt de neglijat. Înainte de toate, strategic, să ai din nou baza-radar de la la Lourdes, din Cuba şi s-o faci funcţională, ar permite armatei ruse să aibă o poziţie net avantajoasă în echilibrele militare ale continentului american.
Recomandările noastre
