Rusia amenință cu un război total. Mișcările pregătite de NATO au stârnit furie la Kremlin

Rusia amenință cu un război total. Mișcările pregătite de NATO au stârnit furie la KremlinSursă: Oleg Doroshenko | Dreamstime.com

Rusia este decisă să reacționeze la aderarea Suediei și Finlandei la Alianța Nord-Atlantică. Fostul președinte, Dmitri Medvedev, a anunțat că armata rusă nu va sta pe gânduri dacă NATO va găzdui armament în cele două țări.

Fostul președinte și premier rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia va interveni militar, în cazul în care NATO va găzdui baze și armament în Suedia și Finlanda.

Medvedev a afirmat că pașii Moscovei „vor fi simetrici” cu cei ai Alianței, precizând că relațiile cu Finlanda și Suedia se vor deteriora, dacă se vor alătura NATO.

Mai mult, securitatea în regiunii Mării Baltice va fi amenințată, întrucât va deveni o mare dominată de statele Alianței Nord-Atlantice.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă. Europa, tot mai afectată de deciziile Moscovei

Oficialul rus a mai declarat că Finlanda și Suedia au ajuns să „joace” după poruncile celor de peste „ocean și Bruxelles”, Rusia urmând astfel să-și revizuiască relațiile cu cele două țări.

„Rusia va fi aşadar nevoită să-şi revizuiască relaţiile cu aceste două ţări”, a mai spus Medvedev, notează Agerpres.

Statele membre ale NATO sunt încă în proces de ratificare a aderării Finlandei şi Suediei la Alianţă.

Reamintim că fostul președinte rus, Medvedev, a publicat o hartă în care Ucraina urmează să fie împărțită între Polonia, Ungaria și România. Oficialul rus a menționat faptul că harta a fost creată de „analiștii occidentali.” Cu toate acestea, el nu a menționat niciun nume care să-i confere credibilitate.

Potrivit hărții, Vinița și Cernăuți ar urma să facă parte din România, Liov, Ternopil și alte orașe ar merge la Polonia, iar restul teritoriilor revin Federației Ruse.

Liderul separatiștilor pro-ruși din Donețk, Denis Pușilin, a postat un mesaj pe o rețea de socializare, după ce Medvedev a prezentat harta în care Ucraina urmează să fie împărțită între mai multe state.

„A venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk.

Armata rusă a reușit să captureze a doua cea mai mare centrală electrică din Ucraina, aflată în imediata apropiere de Bahmut, regiunea Donețk. Zona a fost atacată fără încetare, zile la rând, iar rachetele rusești au lovit, din nefericire, clădiri în care se aflau civili.

„Operațiunea militară specială continuă, epurarea naziștilor continuă, acesta nu este de fapt sfârșitul, așa cum scriu unele mass-media ucrainene, acesta este doar începutul, începutul unui mare sfârșit în Ucraina nazistă“, a declarat Kirill Stremousov, lider separatist din Herson.