Rusia ameninţă că va bloca Facebook. Reţeau de socializare este folosită de Opoziţie pentru a-şi transmite mesajele
- Vlad Alexandru
- 26 septembrie 2017, 15:36
Autorităţile ruseşti au ameninţat marţi că vor bloca reţeaua socială americană Facebook în 2018 dacă nu va respecta o lege recentă care obligă societăţile internet să stocheze datele personale ale utilizatorilor lor în Rusia.
Respectarea legii "este obligatorie pentru toată lumea. În toate cazurile vom face în aşa fel încât legea să fie respectată sau, în caz contrar, societatea nu va mai putea lucra pe teritoriul rusesc", a declarat şeful agenţiei de reglementare în telecom, Alexandr Jarov. Acesta a precizat că se aşteaptă că societatea să-l informeze despre măsurile pe care intenţionează să le ia şi că procedurile să fie posibile în 2018.
Nu este pentru prima oară când autorităţile ruseşti ridică tonul în faţă giganţilor internet în ceea ce priveşte aplicarea acestei legi care a condus deja la blocarea reţelei sociale LinkedIn.
Dar aceste declaraţii intervin într-un context tensionat, la câteva zile după ce Facebook a acceptat să furnizeze Congresului american conţinutul mesajelor care ar fi fost finanţate de Rusia pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016. Rusia se pregăteşte pentru propriile alegeri prezidenţiale în martie, pe fondul măsurilor de reducere a vocilor disidenţilor.
Facebook este unul dintre principalele mijloace de comunicare folosit spre exemplu de Alexei Navalny care, deşi este ignorat de televiziunile naţionale, a scos în stradă zeci de mii de tineri în primăvară.
"Înţelegem perfect că Facebook are un număr semnificativ de utilizatori pe teritoriul rusesc dar, pe de altă parte, înţelegem că nu este unicul serviciu, există şi alte reţele sociale", a avertizat Jarov.
Adoptată în 2014 în ciuda protestelor actorilor internetului şi intrată în vigoare în 2015, legea în cauza obligă serviciile de mesagerie, motoarele de căutare şi reţelele sociale străine să stocheze în Rusia datele personale ale utilizatorilor ruşi.