Timişorenii sunt aşteptaţi weekend-ul acesta, în Parcul Rozelor, la cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului cunoscut sub denumirea de Ruga Timişoarei. Timp de două zile, localnicii vor avea parte de spectacole, mici şi purcei la rotisor.
Ruga Timişoarei coincide cu hramul Catedralei Mitropolitane, "Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş", iar timişorenii sunt invitaţi să treacă mai întâi pe la biserică, apoi să participe la o serie de spectacole care se vor desfăşura pe scena în aer liber din Parcul Rozelor.
Ruga va începe sâmbătă, la ora 16.30, cu spectacolul susţinut de copii de la Ansamblul Timişul, iar de la ora 18.00 va avea loc Jocul Rugii. Seara se va încheia cu reprezentaţiile unor solişti de muzică populară.
Târg de bucate tradiţionale
Duminică, de la ora 10.00, la Catedrala Mitropolitană va avea loc Sfânta Liturghie, după care, de la ora 12.00 vor urma depuneri de coroane în memoria eroilor Timişoarei, la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei.
La ora 16.00 alaiul rugii va porni prin oraş, pe traseul Catedrala Mitropolitană – sediul primăriei - Parcul Rozelor, unde, de la ora 16.30 e programat un spectacol susţinut de Ansamblul Timişul. De la ora 17.00 va începe Hora Rugii, urmată de cuvântul de salut al “naşului" Rugii, primarul Gheorghe Ciuhandu. Jumătate de oră mai târziu, pe scenă vor urca alţi interpreţi de muzică populară.
Accesul al spectacole este gratuit, iar pe toată durata sărbătorii, la intrarea în parc se vor vinde bucate tradiţionale româneşti.