Roşia Montană: Certificatul de urbanism este legal

Roşia Montană: Certificatul de urbanism este legal

Tribunalul Bucureşti a respins cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr. 87/2010, cerere formulată de Greenpeace România şi Centrul de Resurse Juridice, împotriva Consiliului Judeţean Alba şi companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), anunţă compania într-un comunicat de presă.

Este cel de-al şaselea proces major câştigat de companie în 2010.

"Ca urmare a acestor succese consecutive în justiţie şi a reluării analizei raportului de evaluare a impactului asupra mediului, ne exprimăm încrederea că analiza va dovedi faptul că Proiectul Roşia Montană a fost elaborat la cele mai înalte standarde internaţionale, astfel încât să devină un model de operaţiune minieră", declară Dragoş Tănase, director general al RMGC.

Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul minier Roşia Montană va aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, ceea ce va genera o contribuţie totală potenţială la PIB de 19 miliarde de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a declarat recent că urmează ca o comisie din minister să reînceapă evaluarea proiectului.