Rompetrol vrea să îşi plătească o parte din datoria la stat
- Adam Popescu
- 27 mai 2010, 17:16
Rompetrol Rafinare vrea să-şi majoreze capitalul social cu 450 milioane lei, prin aport în numerar din partea acţionarilor, pentru plata unei părţi a datoriei către stat.
Acţionarii companiei vor dezbate, la 30 iunie, „Majorarea capitalului printr-un nou aport în numerar într-un cuantum de până la 450 milioane lei, apor în numerar special destinat efectuării de către societate a unei plăţi parţiale şi răscumpărării unei părţi corespunzătoare din obligaţiunile emise de societate”, se arată în convocatorul AGA transmis, astăzi, de Rompetrol Rafinare, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Operaţiunea va fi efectuată prin emisiunea a maximum 4,5 miliarde acţiuni ordinare noi, la valoare nominală de 0,1 lei pe unitate. The Rompetrol Group (TRG) deţine 98,61% din capitalul Rompetrol Rafinare, după ce a derulat în perioada 15 februarie - 26 martie o ofertă obligatorie de preluare a acţiunilor la operatorul rafinăriei Petromidia, prin care şi-a majorat participaţia de la 75,99%.
În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Directorul financiar al Rompetrol, Dimitri Grigoriev, a declarat la finele lunii aprilie că grupul KazMunaiGaz, care controlează Rompetrol, nu va putea plăti întreaga datorie către statul român, în valoare totală de 2,4 miliarde lei, una dintre soluţii fiind restructurarea datoriei pe următorii trei-patru ani.
Rompetrol Rafinare face parte din grupul Rompetrol, controlat de compania petrolieră de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.
Cele mai recente tranzacţii cu acţiunile companiei au avut loc la BVB miercuri, la preţul de 0,071 lei pe unitate, în urcare cu 6,77% faţă de referinţă, cotaţie la care capitalizarea companiei este de aproximativ 1,5 miliarde lei.
Rompetrol Rafinare are un capital social de 2,109 miliarde lei, divizat în 21,099 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.
CITIŢI ŞI:
Elena Udrea: Dacă Patriciu şi-ar plăti datoria la stat, nu am tăia pensiile mici