Românii regretă lăcomia creditării

Românii regretă lăcomia creditării

Un sfert dintre români nu şi-ar mai fi luat credite cu o valoare atât de mare în urmă cu doi ani dacă ar fi ştiut că va fi criză economică, pe când jumătate dintre cei chestionaţi într-un studiu Aviva ar fi economisit mai mult.

Dacă ar putea da timpul înapoi, jumătate dintre respondenţi şi-ar modifica situaţia financiară pe care o au în acest moment şi ar face mai multe rezerve bănoase. „Dacă ar putea da timpul înapoi cu unul-doi ani, 54,63% dintre români ar fi început un plan de economii pentru a avea acces la o rezervă de bani în astfel de momente de criză economică internaţională”, se arată în sursa citată.

Dă-i românului mintea din urmă

Potrivit aceluiaşi studiu al companiei de asigurări Aviva, majoritatea oamenilor ştiu ce ar trebui să facă în aceste momente pentru ca pe viitor să aibă o situaţie financiară mai bună. Cu toate acestea nu sunt dispuşi să acţioneze în concordanţă. Datele arată că 48,57% dintre cei chestionaţi au răspuns că dacă ar putea să dea timpul înapoi cu unuldoi ani ar fi ales să investească sume mai mari.

Tototdată, 52,5% dintre aceştia au spus că şi-ar fi dorit să fi fost suficient de inspiraţi atunci pentru a investi în euro.

Aproape 60% dintre români consideră că situaţia economică pe care o au în prezent este cauzată în totalitate de deciziile pe care le-au luat în urmă cu doi ani. Alţi 37,38% dintre ei cred că dacă ar fi economisit sau investit o sumă de bani atunci, ar fi avut la dispoziţie o situaţie financiară mai bună în prezent.

Mai mult, 65,1% dintre respondenţi cred că pentru a avea un venit decent la pensie trebuie să economisească constant sau să investească o sumă, chiar şi mică, dar în realitate numărul celor care acţionează în acest sens este foarte redus.

„Grija faţă de cei dragi sau perioada de pensie sunt preocupări curente pentru orice român şi, deşi studiul arată că fiecare dintre noi este conştient de aceste lucuri, adevăratul pericol este faptul că oamenii nu acţionează în conformitate cu aceste preocupări”, a declarat directorul general al Aviva România, Shah Rouf.

Ne puteți urmări și pe Google News