Sute de români pornesc spre Nottingham, ca să-i fie alături lui Lucian la meciul cu Froch.
Au mai rămas doar patru zile până la marele meci dintre Lucian Bute şi Carl Froch, în care campionul român îşi pune la bătaie, pentru a zecea oară, centura mondială IBF la categoria supermijlocie. Partida de la Nottingham e programată pentru miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (ora 2.00 la Bucureşti).
Organizatorii au încercat să întârzie cât mai mult ora de începere a partidei, pentru a avea audienţă şi peste ocean, în Canada şi în Statele Unite ale Americii.
Primii fani ai lui Lucian Bute din România au sosit încă de luni. "Sunt oameni care pornesc spre Nottingham încă de astăzi (n.r.-ieri). Alţii pleacă mâine. Ştiu câţiva care vor ajunge la Nottingham chiar şi în ziua meciului", ne-a mărturisit Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box şi protector al lui Bute. Obreja spune că Lucian va avea în tribunele de la "Nottingham Arena" o galerie numeroasă. "Eu am distribuit 250 de bilete de toate categoriile, inclusiv VIP. Sunt însă şi români, din ţară şi din străinătate, care şi-au luat bilete pe cont propriu. Important este faptul că vom sta grupaţi. Suporterii lui Lucian din Canada vor asista la meci alături de noi. Asta am şi încercat, să nu ne dispersăm. Cred că vom fi în jur de 700-800, poate chiar 1.000 de oameni", a mai spus Obreja.
La meci, alături de şeful Federaţiei Române de Box vor fi prezenţi mai mulţi parlamentari, Emanoil Savin, primarul din Buşteni, dar şi internaţionalul român Adrian Mutu, care revine astfel în Anglia, dar nu ca jucător, ci ca suporter al lui Bute! Mutu a jucat în Anglia la Chelsea, de unde a plecat cu scandal, fiind prins dopat. Mai are de dat jos patru kilograme
Timp de o săptămână, Lucian Bute a fost cantonat la Sheffield, unde s-a pregătit în linişte la "Nuffield Health Gym", un complex sportiv de cinci stele. Oamenii lui Froch au încercat să dea de român, impresarul "Cobrei", Eddie Hearn, punând la bătaie, fără succes însă, două invitaţii VIP celui care îi va da informaţii despre campionul mondial. Lucian a ajuns duminică la Nottingham şi a fost întâmpinat de o vreme rece, care l-a surprins neplăcut. "Lucian e foarte optimist şi nerăbdător să se bată cu Froch. Stă bine cu moralul, la fel şi cu greutatea. Mai are de dat jos patru kilograme. Acest aspect se va rezolva în cele două zile dinaintea cântarului oficial", ne-a relatat Obreja.
"Cred că vom fi în jur de 700-800, poate chiar 1.000 de oameni, care îi vom face galerie lui Lucian acasă la Carl Froch" Citiți și:
- Carl Froch se amuză pe seama lui Bute
- Carl Froch: "Îl fac KO pe Bute!"
- Bute: "Este momentul să demonstrez tuturor că sunt cel mai bun luptător"
- Bute, amenințat de Froch: „Trebuie să-l bat pe Lucian”