Românii din Harghita şi Covasna, discriminaţi de maghiari
- Adam Popescu
- 27 februarie 2009, 00:00
DECIZIE. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD) a hotărât că românii minoritari din Covasna au fost discriminaţi de către Consiliul Judeţean, prin organizarea unui eveniment adresat „maghiarilor covăsneni de pretutindeni”.
Decizia CNCD, luată pe 2 decembrie 2008, este contestată însă tocmai de preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, care ne-a declarat că nu a participat la şedinţa respectivă.
„Este o decizie absurdă şi este o ruşine pentru Consiliu”, a comentat Asztalos, pentru Evenimentul zilei. El a adăugat că manifestarea în cauză nu a fost discriminatorie deoarece a respectat rigorile constituţionale şi ar fi fost similară cu un „festival al oltenilor de pretutindeni”.
CJ Covasna a fost reclamat de către Forumul Civic al Românilor pe 22 august 2007, iar CNCD a recomandat consiliului judeţean să „adopte acele măsuri care să elimine excluderea cetăţenilor români de alte naţionalităţi decât cea maghiară” de la evenimentele de genul celor contestate.