Românii ar putea avea liber pe 24 ianuarie

Românii ar putea avea liber pe 24 ianuarie

După 1 decembrie şi 1 mai, lista zilelor libere pentru români s-ar putea extinde cu cea de 24 ianuarie. Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, astăzi, o propunere legislativă în acest sens, arată Mediafax.

Iniţiativa aparţine deputatului democrat-liberal Dan Radu Zătreanu şi stabileşte ca ziua de 24 ianuarie, când, în 1859, Ţara Românească şi Moldova s-au unit, să fie declarată sărbătoare naţională legală, numită "24 Ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române". Proiectul legislativ a fost votat în unanimitate de senatorii Comisiei de muncă şi vizează modificarea Codului Muncii, în sensul introducerii acestei zile printre sărbătorile legale în care nu se lucrează. Iniţiativa adoptată de Comisia de muncă mai prevede că autorităţile şi instituţiile statului vor marca ziua de 24 ianuarie prin "manifestări cultural-educative cu caracter ştiinţific şi evocator", care vor "evidenţia rolul deosebit al Unirii Principatelor în dezvoltarea pe multiple planuri a României". Propunerea legislativă urmează să fie dezătută de plenul Senatului.

Ne puteți urmări și pe Google News