România şi Bulgaria, acelaşi grad de absorbţie a fondurilor UE. Cine va atrage mai mulţi bani europeni?

România şi Bulgaria, acelaşi grad de absorbţie a fondurilor UE. Cine va atrage mai mulţi bani europeni?

Timp de patru ani, am avut timp să vedem cum funcţionează sistemul de atragere a fondurilor europene postaderare, dar şi să identificăm şi eliminăm piedicile care stau în calea absorbţiei. Atât România, cât şi Bulgaria au atras, până în prezent, 10% din aceşti bani, iar adevărata competiţie abia începe.

Astfel, următorii trei ani sunt decisivi atât pentru noi, cât şi pentru vecinii noştri bulgari care au aderat la UE odată cu noi, în 2007.

Potrivit datelor publicate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), până la finele lunii februarie, autorităţile şi firmele din România absorbiseră 9,87% din fondurile europene alocate pentru perioada 2007-2013.

Bulgarii se află într-o situaţie similară. Ministrul bulgar al atragerii de fonduri europene, Tomislav Donchev, a declarat astăzi că, la sfârşitul anului 2010, Bulgaria absorbise 10% din fondurile europene alocate pentru 2007-2013.

Guvernul bulgar intenţionează să aducă rata de absorbţie a fondurilor UE până la 20% din aceste sume până la sfârşitul acestui an, urmând ca la finele anului 2012 gradul de absorbţie să ajungă la 35-40%, potivit Novinite.

Autorităţile române au anunţat, încă de anul trecut, că vor elibera sume pentru investiţii mai mari în prima jumătate a acestui an, pentru a asigura cofinanţarea proiectelor realizate din bani europeni.

Ne puteți urmări și pe Google News