România lui Cristoiu. Victor Ponta - complicele arestaților preventiv din PSD

România lui Cristoiu. Victor Ponta -  complicele arestaților preventiv din PSD

Luni, 7 aprilie 2014. Ora 9.44. Teleguvernarea Ponta își reia activitatea după ce premierul a fost într-o vizită semiprivată în Israel ( semiprivată, adică o vizită cu familia plătită însă de Guvern). Ca de obicei, Victor Ponta se întreține cu jurnaliștii în direct la tv. Se petrece următoarea secvență:

„Reporter: Despre Adrian Duicu, vicepreşedinte PSD, dar şi despre preşedintele PSD Orşova, care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, partidul cînd o să aibă o reacţie şi dumneavoastră, în calitate de preşedinte, vă întreb?

Victor Ponta: La ce vă referiţi? Ce fel de reacţie? Pe cine punem să conducă Organizaţia Mehedinţi? Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine, eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa, nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sînt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme; ştiam cu toţii acest lucru, că asta se va întîmpla pînă în noiembrie.“

Adrian Duicu nu numai că a fost anchetat de DNA, dar, mai mult, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile prin sentinţă definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. Sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti confirmă ceea ce presa independentă a ţinut să arate în zilele din urmă: Că Adrian Duicu e un personaj primejdios,  care nu poate fi judecat în libertate, dată fiind Reţeaua mafiotă creată de el în judeţul Mehedinţi și influența pe care o are la Palatul Victoria.

Ne puteți urmări și pe Google News

Admițînd prin absurd că DNA a procedat la comandă politică, sentința dată de Curtea de Apel București  confirmă că Adrian Duicu e un mafiot. În atari condiţii, declaraţia lui Victor Ponta e o noutate într-un stat membru al UE şi al NATO, partener strategic al SUA: Premierul României nu numai că-şi revarsă public simpatia faţă de un arestat preventiv pentru corupţie, dar mai mult, atacă în public decizia Curţii de Apel Bucureşti prezentînd-o drept urmare a unei comenzi politice. Marţi, 8 aprilie 2014, la o zi de la această lovitură de bocanc PSD-ist administrată Justiţiei, Victor Ponta recidivează în cazul Radu Mazăre.

La ieşirea de la o sindrofie, marţi, la ora 10 şi 11 are loc această discuţie cu presa: ”Reporter: Probleme sînt, acum, şi la Constanţa, sînt percheziţii la primăria domnului Mazăre, acasă la domnul Mazăre. Ce poziţie veţi avea dumneavoastră faţă de primarul Constanţei?

Victor Ponta: Aceeaşi poziţie, şi anume, şi în 2012, după referendum, s-a pornit acel val de anchete, în ideea că, în decembrie, oamenii nu vor vota cu USL şi au votat, acuma vor vota cu noi, Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atîtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă, ca toţi ceilalţi. Ştim foarte bine“. În presa noastră zisă şi independentă, Victor Ponta beneficiază de două categorii de linguşitori: 1) Linguşitorii de-a dreptul, greţoşi prin balele lăsate de limbile lor pe insul lui Victor Ponta, în genul celor care se produc la Antena 3 şi la România TV. 2) Linguşitorii subtili, care ling subtil insul lui Victor Ponta, încercînd să lase impresia că sînt obiectivi. Aceşti linguşitori, cei mai periculoşi, pentru că se produc la ziare şi televiziuni care joacă teatrul duşmăniei faţă de Victor Ponta, se vor grăbi să-l apere pe premier punînd aceste atacuri pe seama unui slogan, lansat de Cabinetul 2 de la Victoria, Oficiul de Propagandă PSD-istă condus de Bogdan Teodorescu: Victor Ponta face astfel de declaraţii pentru ca baronii PSD să nu-i ia gîtul, zicînd că au ajuns la Putere ca să-şi facă de cap şi nu ca să dea declaraţii la DNA. În realitate, Victor Ponta îşi freacă mîinile că scapă de baronii locali, constituiţi într-o federaţie de feude.

Această teză unsuroasă, de natură desfrînat propagandistică, e spulberată de două fapte: Primul ţine de o abordare lucidă a realităţilor din România. Puterea baronilor locali de a aduce iobagi la vot prin Reţelele lor mafiote asigură PSD procentajul electorat situat între 30%-40%. Acest procentaj îi dă  lui Victor Ponta liniştea de a consuma plăcerile funcţiei de premier, singurul lucru care contează la un fost țuțăr  al lui Adrian Năstase. În consecinţă, Victor Ponta nu are de ce să se bucure de loviturile administrate de Justiţie Republicilor PSD-iste de tip Radu Mazăre şi Adrian Duicu. El se teme, împreună cu Famiglia sa, că o slăbire a puterii feudalilor, ar putea duce la o micşorare a procentajului PSD și, prin asta, la clătinarea fotoliului pe care-l încalecă la Victoria. Un al doilea fapt a apărut marţi, o dată cu accesul presei la Referatul DNA în cazul Adrian Duicu. Referatul arată că, la solicitarea primului ministru, Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, unde s-a întîlnit cu Adrian Duicu, care i-a solicitat menţinerea temporară a lui Ştefan Prunea în funcţia de şef al IJP şi promovarea sa ulterioară.

Ştefan Prunea e arestat preventiv, pentru că a făcut parte din Reţeaua mafiotă a lui Adrian Duicu. În ipostaza sa de Capi di tutti capi, Adrian Duicu trebuie să-şi dovedească măreția  faţă de ceilalţi mafioţi. Şi cum altfel o putea dovedi decît obţinînd de la primul ministru protecţie pentru arestatul preventiv  Ştefan Prunea. Referatul dă publicităţii un mecanism ştiut de presă. Baronii locali vin la premier şi, în schimbul voturile-mită,  obţin pentru ei şi pentru reţeaua lor mafiotă decizii avantajoase la nivel de Guvern. Bănuiţi de ce-i apară public Victor Ponta pe cei anchetaţi de Justiţie? Pentru că aceştia, o dată ajunşi în faţa procurorilor, să nu-l dea în gît pe el, Victor Ponta. E o regulă nescrisă a Famigliei că înhăţatul de Justiţie trebuie să tacă. Iar tăcerea e încurajată de semnalele din afara închisorii că el, arestatul, n-a fost părăsit de Famiglie.

Aşa se explică graba cu care Victor Ponta sare în ajutorul unor arestaţi preventiv precum Adrian Duicu.