ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Adevăratul ţel al puciştilor: Crin Antonescu la Cotroceni!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Adevăratul ţel al puciştilor: Crin Antonescu la Cotroceni!

Ocupaţi cu suspendarea lui Traian Băsescu la capătul a trei zile de aplicare a unui plan pucist bine pus la punct, multora dintre noi le-a scăpat un amănunt: Prin lovitura de stat mafiotă locul lui Traian Băsescu va fi luat la Cotroceni de Crin Antonescu.

De fapt acesta a fost şi scopul puciului: Să-l  propulseze pe Crin Antonescu la Cotroceni. Aruncând o privire asupra celor patru zile ale Loviturii de stat, vom sesiza că totul a început cu înlocuirea lui Vasile Blaga la şefia Senatului cu Crin Antonescu. În 2007, preşedinte interimar a fost Nicolae Văcăroiu. Nicolae Văcăroiu era însă preşedintele Senatului încă din decembrie 2004. Domnia sa a ajuns preşedinte interimar absolut întâmplător. Dar chiar şi după ce a ajuns preşedinte interimar, nu i-a trecut o clipă prin cap să candideze la preşedinţie în eventualitatea unei demiteri a lui Traian Băsescu prin referendum.

De aceea, Nicolae Văcăroiu a refuzat să se mute la Cotroceni. Şi tot de aceea, el n-a vrut să comită ilegalităţile care i le cereau puciştii. Prevăd că de îndată voi fi tras de mânecă pentru a mi se vârî sub nas două date: 1) Crin Antonescu nu e preşedinte, ci preşedinte interimar. 2) Crin Antonescu stă la Cotroceni doar pînă la 29 iulie 2012. Faţă de aceste două observaţii absolut corecte, am şi eu următoarele precizări: 1) Preşedintele interimar are, potrivit Constituţiei, toate prerogativele preşedintelui ales, cu excepţia a trei (adresarea de Mesaje Parlamentului, dizolvarea Parlamentului şi cererea de organizare a unui Referendum). Citiţi cu atenţie Constituţia, dar mai ales reamintiţi-vă ce a făcut Traian Băsescu şi alţi preşedinţi aleşi!

Veţi constata că, practic, prin lovitura de stat din 3-6 iulie 2012, România are un nou preşedinte: Crin Antonescu. Până pe 29 iulie 2012, Crin Antonescu poate lua deciziile de care e nevoie pentru ca Traian Băsescu să piardă Referendumul. Şi dacă Traian Băsescu e demis, Crin Antonescu va mai fi preşedinte încă trei luni, pînă la prezidenţiale. Patru luni în România instituţiilor care se scapă pe ele de teama atotputernicilor zilei, înseamnă crearea condiţiilor pentru ca preşedintele interimar să fie ales preşedinte de-a binelea. Crin Antonescu a candidat însă şi la prezidenţialele din 2009. S-a clasat însă pe locul al III-lea după Traian Băsescu şi Mircea Geoană cu doar 1.945.831 voturi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am plonjat astfel în plin paradox: Printr-un puci mafiot, preşedintele ales în 6 decembrie 2009 cu 5.275.808 voturi a fost înlocuit cu un candidat care nici măcar n-a intrat în al doilea tur, obţinînd doar 1.945.831 de voturi. Dincolo de întrebarea ce rost mai are să facem alegeri prezidenţiale câtă vreme putem pune preşedinte pe oricine graţie unor mişculaţii parlamentare, rămâne adevărul, mai puţin sesizat: Lovitura de stat mafiotă a fost pusă la cale de Crin Antonescu pentru a-şi maximiza şansele de a deveni preşedinte ale al României. Timpul rămas pînă la 29 iulie 2012 va fi folosit pentru a comite toate ilegalităţile cerute de înlăturarea lui Traian Băsescu prin referendum.

Deja la televiziunea pusă la dispoziţie de Dan Voiculescu pentru a o folosi cum îl încearcă o nevoie, Crin Antonescu a şi început să-i împartă pe şefii serviciilor secrete în buni şi răi declarând că are mai multă încredere în George Maior, directorul SRI, decît în Teodor Meleşcanu, directorul SIE! După aceea, în cele 90 de zile până la prezidenţiale, pe care el le anunţă deja ca ţinându-se înainte de parlamentare, Crin Antonescu va comite toate ilegalităţile posibile pentru a-şi asigura alegerea. N-am nici o îndoială că victima acestor ilegalităţi va fi şi PSD, dacă partidului îi va trăsni prin cap să-şi pună un candidat propriu.