România în faliment. Nu mai cade câte un sistem, cade statul cu totul.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Există momente în istoria unei țări în care nu mai putem vorbi despre probleme separate. Nu mai sunt doar crize izolate, accidente administrative sau simple disfuncționalități.

România a trecut de ceva timp de acel prag.

Criza energetică, prețurile carburanților, problemele cu apa în unele comunități, atacurile cibernetice din ultimul timp asupra unor instituții-cheie, spitalele sub presiune, fără bani, fără personal, școala care continuă să producă analfabetism funcțional, economia sufocată de taxe și consumul care se prăbușește nu mai sunt episoade distincte.

Sunt simptomele aceluiași diagnostic: un stat care nu mai funcționează.

Iar când sistemele cedează unul după altul sau simultan, nu mai putem vorbi despre ghinion. Vorbim despre eșecul clar și total al guvernării.

Statul care explică, dar nu rezolvă

În orice democrație funcțională, guvernarea înseamnă în primul rând prevenție, reacție rapidă și, da, asumarea răspunderii.

În România lui Ilie Bolojan, premier demis și rămas interimar, ordinea pare să fie exact invers.

Mai întâi apare criza, provocată prin măsuri total inadecvate. Apoi vine haosul. După aceea încep explicațiile, mereu sterile. Și, inevitabil, este găsit vinovatul.

Niciodată însă cel aflat la butoane.

De vină sunt fostele guvernări, PSD, “greaua moștenire”, deficitul, contextul internațional. Oricine și orice. Bolojanii și Fritzii ar da vina și pe Ion Iliescu, dacă ar mai putea.

Între timp, noi, românii, rămânem cu o întrebare foarte simplă: Cine se ocupă de problemele noastre? Cine mai conduce, de fapt, România?

În ultima vreme, politica românească pare să fi înlocuit responsabilitatea cu gargara și administrația cu propaganda.

USR vorbește enorm, prost și rezolvă nimic. Dar orice mișcare este împachetată ca o realizare extraordinară. Se taie panglica unei investiții făcute prin eforturile altora? Victorie USR. Se face o poză? Reformă. Se postează ceva de pe șezlong, din concediu? Responsabilitate civică.

Totul este marketing. Numai guvernarea lipsește.

Economia nu mai poate fi ascunsă în spatele propagandei. Iar acum au început să vorbească cifrele.

PIB-ul României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026 față de trimestrul precedent. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, PIB-ul a scăzut cu 2% pe seria ajustată sezonier.

Inflația rămâne printre cele mai mari probleme ale României

BNR arată că rata anuală a inflației IPC ajunsese la 10,42% în iunie.

Comisia Europeană estimează pentru întregul an 2026 o creștere economică de numai 0,1%.

Adică, spus pe românește, economia stă pe loc. Bolojan ne-a băgat în criză înainte să înceapă criza, cum discutam cu un bun cunoscător al economiei noastre și nu numai.

Iar economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, avertiza recent că România are cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, un deficit bugetar uriaș și că în acest an datoria publică va depăși pragul de 60% din PIB.

Avertismentul său este și mai grav: în asemenea condiții există riscul retrogradării ratingului României în categoria nerecomandată pentru investiții, al dificultăților de finanțare externă și al unei ajustări brutale a nivelului de trai. Deocamdată, nu ne-au retrogradat, dar e posibil să o facă tura viitoare.

Asta este România reală, nea Ilie.

Nu România postărilor triumfaliste de pe Facebook.

România care plătește

În fiecare lună, milioane de români fac același calcul.

Facturi. Rate. Alimente. Carburanți. Medicamente. Educația copiilor.

Și văd ce le mai rămâne.

Pentru foarte mulți, aproape nimic.

Afacerile mici și mijlocii își reduc activitatea. Investițiile sunt amânate. Consumul este sub presiune. Economia stagnează.

Și ce face statul?

Le cere românilor încă un sacrificiu.

Bolojan ne-a explicat chiar cum economisește el energia: ajunge târziu acasă și nu prea consumă. Nu pornește nici aerul condiționat. Este aproape imposibil să inventezi o glumă mai proastă.

Premierul le explică românilor cum economisește curent acasă în timp ce își petrece cea mai mare parte a zilei în instituții ale statului, unde energia, aparatul administrativ și întreaga infrastructură sunt plătite tot de cetățeni.

Asta nu este reformă.

Este imaginea perfectă a rupturii dintre cei care conduc și cei care plătesc.

Promisiunea schimbării și România de astăzi

În 2015, după tragedia de la Colectiv, România a intrat într-o “nouă etapă politică”.

Declarația președintelui Klaus Iohannis că “a trebuit să moară oameni” pentru ca schimbarea să fie posibilă a rămas una dintre cele mai controversate fraze din istoria recentă. Românilor li s-a promis atunci o altă politică. Mai curată. Mai competentă. Mai profesionistă. Mai apropiată de cetățean.

Au trecut peste zece ani.

După alegerea lui Nicușor Dan și experiența guvernării conduse de Ilie Bolojan, susținută de USR, foarte mulți români nu mai vorbesc despre modernizarea României.

Vorbesc despre supraviețuire.

Au fost promise reforme, profesionalism, eficiență și un stat modern.

În schimb, foarte mulți oameni au sentimentul că scapă cine mai poate.

De ce pleacă românii

Cunosc destule cazuri de oameni serioși, trecuți de 50 de ani, care au muncit enorm toată viața și care acum își fac bagajele și pleacă din România.

Nu mai vorbim doar despre tineri care caută salarii mai bune.

Vorbim despre oameni care au construit aici o viață, o casă, o afacere și care, după 30 de ani de muncă, spun: ajunge.

Unde pleacă?

Oriunde găsesc stabilitate și un mediu mai sănătos pentru copiii lor.

Când oamenii de 50 și 60 de ani încep să plece dintr-o țară, nu mai ai doar o problemă economică.

Ai o problemă cu încrederea în viitor.

Între timp, puterea, adică PNL-istii și USR-iștii se ocupă de Fritz

Ultimele zile sunt aproape simbolice pentru felul în care funcționează România.

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra modificărilor Legii ANI care îl vizează și pe Dominic Fritz, iar decizia a declanșat imediat un nou război politic.

Ilie Bolojan a ieșit public să vorbească despre “vendete politice” și despre riscul unei noi condamnări a României la CEDO.

Dominic Fritz vorbește despre abuzuri și despre lupta împotriva PSD.

USR își mobilizează partidul în jurul liderului său.

Și toată România politică se învârte din nou în jurul unui politician.

În mai multe taxe.

Prețuri mai mari.

Mai puțin consum.

Mai multe sacrificii.

Și mereu aceeași promisiune: mai rezistați puțin.

Numai că românii rezistă de prea mult timp.

Nu mai cade câte un sistem. Cade statul cu totul

Falimentul cel mai periculos nu apare în statisticile Ministerului Finanțelor și nici în rapoartele agențiilor de rating.

Se vede în ochii oamenilor.

În lipsa lor de speranță.

În antreprenorul care închide.

În pensionarul care își calculează medicamentele.

În familia care renunță la vacanță.

În omul de 55 de ani care își vinde casa și pleacă.

În părintele care îi spune copilului plecat la studii: “Tu să nu te mai întorci aici.”

Acesta este adevăratul faliment.

Pentru că istoria politică ne arată ceva foarte simplu: Guvernele nu cad atunci când opoziția țipă mai tare. Când oamenii încetează să le mai creadă.

Iar România este în acest punct.

Dacă puterea continuă să confunde propaganda cu guvernarea, austeritatea cu reforma și explicațiile cu soluțiile, verdictul nu va veni din studiourile de televiziune și nici din postările partidelor.

Va veni de la cetățeni.

Și mă tem tare că va veni cu foarte multă furie.

Pentru că România nu mai este condusă de o administrație care să rezolve crize.

Este condusă de una care le produce prin incompetență, le administrează prin improvizație și apoi caută pe altcineva pe care să dea vina.

Iar acesta este cel mai grav semn.

Nu mai cade câte un sistem.

Cade încrederea în stat cu totul.

Și când cetățenii nu mai cred în statul lor, poți avea Guvern, Parlament, ministere, agenții și mii de instituții.

Pe hârtie, statul încă există.

În ochii oamenilor, este deja în faliment.