Lumea se mişcă mult mai repde decât în urmă cu doar câteva luni. Un subiect tabu – tabu pentru că fusese îngropat sub deciziile cel puţin „exotice”, dacă nu totalitare de-a dreptul, ale guvernelor occidentale – iese la suprafaţă cu tot mai mare viteză.
Pericolul dispariţiei civilizaţiei europene – şi, pe un termen uşor mai lung, şi a prelungirii sale nord-americane - a trecut de site-urile şi blogurile antisistem ale dreptei şi de mass-media independentă şi a juns în discuţia publică de la toate nivelurile. Astăzi despre acest pericol vorbesc şi Putin şi John Kerry. Sub presiunea clocotului populaţiei, Franţa, ca o găină lăsată de socialişti fără pene în pragul iernii, zice Pas! Şi o lasă pe Merkel cu fustele ridicate de curentul de opinie ostil pe care l-a declanşat în Germania, unde până şi turcii cu vechime şi integraţi în mod real ameninţă că vor vota Alternativa pentru Germania. Acest pericol nu mai este o fantezie a unor rasişti, xenofobi, fascişti cum erau (şi sunt încă copios) catalogaţi cei care critică orientarea UE şi a elitelor occidentale de stimulare a unei migraţii masive către Europa (iar Obama şi Trudeau cu ai lor către SUA şi Canada). Este o realitate acceptată tot mai mult, chiar la nivelul oficial. Turcia şantajează Europa pentru a obţine 4 miliarde de euro, iar Germania, în loc să se ocupe de Europa, o susţine complice. Cu banii în buzunar, Erdogan lasă refugiaţii să se scurgă în continuare către continent, la fel cum se face că se luptă cu ISIS (de la care cumpără petrol cu zecile de mii de tiruri şi pe ai cărui jihadişti îi lasă să treacă cu autobuzele prin fosta frontieră cu Siria pentru a ajunge ca refugiaţi în Europa) şi îi bombardează pe kurzi. Arabia Saudită, răsfăţatul ajutoarelor militare americane, şi principala finanţatoare a salafismului, vrea să devină suprema autoritate a suniţilor, şi se pregăteşte să atace Siria împreună cu Turcia. Care vrea să aibă petrolul sirian şi să evite formarea unui stat kurd în Siria. Alte miliarde de euro se duc către statele din nordul Africii, singurul rezultat fiind o amplificare a islamului radical. În faţa spectacolului înspăimântător al unei Uniuni Europene care a silit statele membre cu frontiere către lumea din afară să bage zeci de miliarde de euro în securizarea spaţiului Schengen (numai la noi au fost 1,5), dar care pare paralizată în faţa migraţiei de masă, ţările central şi est-europene s-au decis să-şi ia singure soarta în mâini, sfidând chiar apelurile Bruxelului şi Berlinului. În fata unui pericol de invazie musulmană, similar cu cel de acum câteva sute de ani ca posibile rezultate, dar diferit ca mod de implementare de acela, statele din regiune se unesc. Apare astfel o primă formă concretă, viabilă de solidaritate europeană extinsă. Ieri, la Praga, s-au întâlnit liderii Cehiei, Ungariei, Slovaciei şi Poloniei, cunoscute şi ca ţările Vişegrad (după tratatul dintre ele semnat acum 25 de ani) într-o reuniune extraordinară pentru a decide împreună asupra modalităţilor de preîntâmpinare a invaziei migratorilor şi de aşezare a acestora în această zonă. La întâlnire au participat şi primul ministru bulgar şi preşedintele Macedoniei. Primul ministru ceh, Bohuslav Sobotka a declarat că sumitul extraordinar Visegrad 4 are ca scop promovarea unor politici şi luarea unor măsuri care să asigure statele din Balcani că nu vor rămâne singure în faţa milioanelor de migratori în cazul în care strategia de cooperare a UE cu Turcia nu dă rezultate. Germania şi Austria au anunţat măsuri de blocare a frontierelor, măsuri asemănătoare intenţionează să aplice, sau au aplicat deja statele nordice, Franţa vorbeşte despre reluarea controalelor la graniţe, iar Grecia, lăsată singură în faţa tsunamiului migrator nu poate face faţă. De aceea cei 4 au decis să ajute Bulgaria şi Macedonia să-şi întărească frontierele cu Grecia, contribuind la construcţiile militare de apărare dar şi cu forţe de poliţie. Primul ministru a mai spus că acest sumit se adresează şi Serbiei, Croaţiei şi Sloveniei cu asigurarea că nu vor rămâne singure, discuţiile urmând să continue între întâlnirile la vârf. Nimic despre România. E adevărat, nici România nu s-a prea „băgat în seamă”. Atunci de ce să o bage alţii. Cei şase şi-au reafirmat sprijinul pentru o UE unită şi pentru planul acesteia discutat cu Turcia, dar au spus şi că este necesar un plan B. Dincolo de declaraţiile linilştitoare cuprinse în declaraţia de final, este clar că UE nu mai oferă garanţiile necesare şi deci nici liniştea privind un viitor comun (de prosperitate ce să mai zicem), că mai-marii europeni sunt atenţi doar la nevoile şi problemele lor, că nu există o solidaritate europeană reală. De exemplu, costurile Greciei şi ale Macedoniei în această criză sunt mult mai mari decât ale unor state puternice din Vest, iar economiile lor sunt mult mai şubrede. Apoi există o teamă reală, şi foarte bine argumentată de fapte, că libera circulaţie europeană se va închide pe aliniamentul Austria, Germania ceea ce ar însemna o blocare de facto a migratorilor în spetele ei, adică în statele central şi est-europene. Mai jos, Italia are ea însăşi probleme destul de serioase cu migratorii. Este clar că asistăm la o reconfigurare a Europei, că solidarităţile şi alianţele se reconstruiesc după imperativele zilei, nu după fanteziile incompetente şi impotente ale birocraţilor europeni. Este de asemenea destul de sigur că în Europa de Vest vom asista la războaie civile. O spun deja figuri importante ale politicii şi analizei politice şi de securitate mondiale. Este destul de sigur, de asemenea, că vor apărea mari probleme economice şi sociale şi pentru statele neafectate de conflict, dar dependente de comerţul cu cei din vest. Vor dispărea – deja se preconizează micşorarea lor pentru a plăti Turcia sau pentru a rezolva costurile refugiaţilor – fondurile europene. Vor fi mişcări de populaţie dinspre Vest spre Est, cetăţeni estici, care se reîntorc, dar şi vestici care vor fugi din calea conflictelor locale, sau a perspectivei islamizării. Multe alte lucruri sunt de discutat despre cât de diferit va fi viitorul peste un an-doi, poate şi mai curând. Şi nu am inclus în acest sistem de ecuaţii Rusia, care dintr-o pacoste va deveni (a devenit deja) un aliat (protector?) extrem de binevenit în unele capitale. Am încercat în cele de mai sus o schiţă extrem de sumară a extraordinar de complexei problematici internaţionale actuale. Aş fi vrut ca în încheiere să prezint activa prezenţă a României pe toate aceste planuri, în legătură cu toate aceste teme, care, că vor sau nu autorităţile statului român, ne afectează şi ne vor afecta substanţial. Din păcate, nu am reuşit să găsesc trimiteri, referiri, documentări despre politica externă a României. Dincolo de expresii din lemn de plută, discursuri din puf de gâscă, dincolo de generalităţi, de fraze convenabile cărora nu are nimeni ce le reproşa, dar pe care nu le poţi reţine, de exprimări cu care toţi sunt de acord, de definiri de direcţii luate din îndrumarul de buzunar al participantului la o conferinţă internaţională, de obsesiile MCV şi Schengen (care Schengen?) şi de ceva Moldovă, nu am aflat de la Preşedintele Iohannis şi ministrul de externe .... Lazăr Comănescu (de atât prezenţă publică, uitasem cine e ministru), nimic despre politica externă, despre vreo iniţiativă, despre vreo idee proprie. Cum ne poziţionăm noi faţă de cererea UE şi a Germaniei privind primirea de refugiaţi? Care este părerea noastră despre pericolul islamizării Europei şi chiar a unui al treilea război mondial amintit tot mai des? Cum ne poziţionăm noi faţă de debusolarea reală, sau jucată, de politica de stimulare a unei migraţii masive a elitelor occidentale? Cum ne poziţionăm faţă de intenţia de construcţie a unor baraje defensive terestre la graniţele Bulgariei, Macedoniei, Ungariei, Slovaciei, Sloveniei, Austriei etc.? Cum ne poziţionăm noi faţă de cooperarea regională în care vor fi prinse, cel mai probabil, toate statele din zonă din moment din moment ce dilema: Cu Vestul sau cu Rusia? a fost spulberată de un pericol mult mai clar şi mai mare? Rămânem doar cu opţiunea NATO şi parteneriatul strategic cu SUA? Dar dacă americanii schimbă placa şi se retrag? Dacă ne trezim, cum s-a mai întâmplat, singuri în faţa duşmanului? Avem definită o strategie a relaţiei cu Rusia? Sau aşteptăm alinierea planetelor? Sau poate ploaia... În lume lucrurile se schimbă cu repeziciune, Europa de mâine va fi una islamică, sau una greu de definit acum, dar oricum departe de cea socialistă a prezentului. Uniunea Europeană, această construcţie născută din birocraţie şi socialism, dar lipsită de fundamentul unei solidaritaţi reale, va dispărea, sau va fi înlocuită cu altceva pornind de la o cooperare cinstită, de la un parteneriat corect şi tuturor folositor, în care fiecare să aibă identitatea şi locul său bine stabilit, dar să fie împreună pentru că vor fi descoperit că este necesar să fie împreună. Lumea se schimbă, lumea se cutremură. Se schimbă relieful politic al Europei, al lumii, se închid falii vechi, se deschid falii noi. Sunt gata se se prăbuşească construcţii ridicate pe nisip. Se ridică altele cu fundaţia mult mai bine înfiptă în solul identităţii distilate în mii de ani. Urmează conflicte care pot atinge proporţii gigantice. Posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea război mondial nu mai e o fantezie conspiraţionistă; ea este evocată chiar de greii planetei. Ce crede România despre toate astea? Nu ştim. Pentru că România doarme, flăcăii care ţin frîiele sunt prea ocupaţi cu furatul, cu plimbatul, sau cu închisul gurii păcătoşilor, iar noi ceilalţi cu cumpărăturile de la mall. Şi mai vine şi primăvara şi se dă startul la grătare. În curând, dacă nu suntem atenţi, grătare halal. Dar numai halal. Deşi nu sunt sigur că Coranul permite grătarul.
Recomandările noastre
