Chris David (29 ani) a plecat din România cu scopul de a-şi împlini visele: un apartament, un loc de muncă profitabil şi liniştit, posibilitatea unui trai decent şi a unor concedii bine-meritate. Destinaţia aleasă a fost Austria. Odată ajuns acolo s-a înscris la facultate, a avut mai multe joburi part-time, a lucrat ca barman, iar în acest moment lucrează în acelaşi domeniu în care s-a specializat în România: telecomunicaţiile. Românul este de părere că decizia de a pleca din România a fost cea mai bună alegere şi declară că acest pas merită făcut.

În acest moment Chris David încearcă să deschidă o afacere în România, într-un domeniu nou pentru ţara noastră şi a ţinut să sublinieze modul greoi în care sistemul românesc funcţionează. Evenimentul zilei: Când aţi plecat din România şi de ce aţi ales Austria ca destinaţie? Chris David: Am părăsit Timişoara în primăvara anului 2003. Aveam 24 de ani. Alegerea a fost simplă: nu mai vroiam să mă complac într-un sistem social haotic şi aberant.

Lucrasem de la terminarea liceului (1998) în trei firme, private şi de stat. Din cauza unei situaţii familiale destul de precară din punct de vedere financiar am ales să lucrez în loc să studiez. Însă, după un oarecare timp am realizat că indiferent de ceea ce poţi dovedi că eşti în stare să faci din punct de vedere profesional, ca om nu valorezi prea mult în faţa patronului/şefului.

Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama că nu mai pot face faţă mentalităţii româneşti generale. Iniţial,  Austria a fost un prim pas. Am plecat din România fără o ţintă anume. Aveam o cunoştinţă în Viena, la care am rămas ulterior. Iniţial venisem pentru câteva zile, însă gândurile mele erau departe de a rămâne. Aveam prieteni care îmi trimiseseră de ceva vreme o chemare în Statele Unite. Canada era şi ea o opţiune.

Nu aveam nici cea mai mică idee ce urmează să fac. Eram însă hotărât să nu mă mai întorc în România. Am avut parte de ajutorul financiar al unui cunoscut vienez la care am locuit câteva luni, pentru că eu nu am avut prea multi bani puşi deoparte.

Astfel, am reuşit să mă înscriu la Universitate pentru a-mi continua studiile, şi m-am angajat part-time. Privind în urmă, la momentul respectiv a fost o decizie bună să rămân în Austria.

Dacă nu aţi fi putut emigra în Austria, ce altă ţară aţi fi ales? În cazul în care nu ar fi mers plecarea în Austria aş fi ales Franţa, Canada sau Statele Unite.

Cum au decurs primele săptămâni în Austria? Neştiind limba, a fost destul de greu. Însă, cu o carte în mână şi câteva cuvinte învăţate rapid, pot spune că nu a fost mai greu decât mi-a fost în România în multe momente. Ce a fost dificil era faptul că nu găseam de lucru.

Din când în când, găseam doar joburi de weekend, în  campaniile publicitare ale unor firme. A durat câteva luni până am găsit un job de barman, la care firma m-a angajat legal. Foarte multe firme mizează pe controlul extrem de rar al Poliţiei şi angajează „la negru”, însă pentru mine nu era o soluţie de viitor, odată ce mă hotărâsem să rămân.

 

Care au fost joburile dumneavoastră acolo? Primele joburi au fost cele plătite cu ora, împărţind fluturaşi sau făcând reclamă pentru firme de publicitate prin centrul oraşului. Următorul job a fost de barman, timp de aproape trei ani şi jumătate. După obţinerea permisului nelimitat de muncă, am reuşit relativ uşor să găsesc un job în domeniul telecomunicaţiilor, ceea ce lucrasem şi în ţară, pentru Alcatel-Lucent Austria. De câteva luni lucrez într-o firmă privată mai mică, în acelaşi domeniu.

Munciţi într-un domeniu în care vă doreaţi? Pentru mine, „a munci în domeniul dorit” este o chestie de adaptare. În Austria, şi în marea majoritate a ţărilor vest-europene eşti de foarte multe ori angajat de către o firmă, într-o poziţie despre care nu ştii cum ar trebui susţinută, doar pentru că angajatorul vede în tine un potenţial pe care şi-ar dori să-l dezvolte.

Răspunzând direct intrebării, da, sunt într-o poziţie pe care mi-am dorit-o mulţi ani: un domeniu în permanentă evoluţie şi cu o poziţie extrem de activă în firmă. Sunt tehnician de sistem într-o firmă de telecomunicaţii speciale, centre de comandă şi sisteme pentru aeroporturi, tunele şi supraveghere.

În Austria aţi reuşit să vă împliniţi toate aşteptările? Timp de trei ani am lucrat ca barman, angajat legal din prima zi. Lucram nopţile şi weekenduri, de dimineaţă până seara uneori, chiar dacă jobul era part-time.

Foarte rar se întâmpla să lucrez numai orele legale. După această perioadă cu somn din bucăţi şi zile dormite uneori pe la facultate, pot spune că am avut norocul să cunosc câţiva austrieci care m-au ajutat să-mi ating scopul: un permis de muncă nerestricţionat, ceea ce se obţine cam greu după numai trei ani.

La cinci ani şi jumătate după primul pas în Austria pot spune că am reuşit să-mi ating multe dintre scopurile pe care mi le propusesem până la vârsta de 35 de ani: să am un job extrem de bun, un apartament proprietate personală în zona centrală a Vienei. Să iei un credit pentru o locuinţă nu îţi refuză nicio bancă de aici dacă ai un venit normal, chiar şi dacă eşti necăsătorit. Plus două-trei concedii pe an, nu mai reprezintă un vis imposibil.

Încerc să nu-mi propun ţinte pe care nu le pot atinge, însă multe dintre lucrurile pe care în România doar le visam, aici au devenit realitate: un weekend la căţărat pe stânci, la ski sau plimbat în munţi.

     

Cât de des reveniţi în România? Vin în ţară cam la două luni, uneori şi mai des. Încerc să-mi deschid propriul domeniu de activitate, ceva relativ nou în România, însă cu tristeţe pot spune că nici după atâţia ani de aşa-zisă „democraţie”, nimic nu se mişca înainte în mentalitatea celor din sistem: de la lucrătorul de la ghişeu, până la poliţistul de pe stradă, conceptul e acelaşi: să-ţi pună cât mai multe beţe în roate, ca să trebuiască să „cotizezi”.

Ca plătitor de impozite în România, sistemul îţi face „favoarea” de a te tolera. Orice dosar dus undeva spre aprobare trebuie să conţină minimum o ciocolată sau o cafea, orice chestie serioasă de ştampilat trebuie „unsă” înainte. Puţinele cazuri „contra” sistemului sunt o excepţie pe care rar am întâlnit-o şi am toata admiraţia pentru oamenii aceştia. Însă cu o floare nu faci primavară.

Vă gândiţi să vă mutaţi înapoi în ţară? Am câţiva cunoscuţi români în Viena, stabiliţi de multă vreme aici, care au o vorbă: „România este pentru afaceri, Austria pentru un trai liniştit”. Am adoptat-o şi eu. Poate peste vreo 20-25 ani mă voi gândi şi la această variantă, însă momentan nu vreau să mă readaptez unui sistem ce nu a evoluat deloc în cinci ani.

Aţi avut parte de dezamăgiri? Da. Te dezamăgesc multe plecând din România: lipsa prietenilor apropiaţi, modul uneori ciudat în care eşti privit ca român. Părerea generală despre români cred că este aceeaşi peste tot în Europa, la fel de negativă.

Însă am norocul să fiu la doar câteva ore de Timişoara şi când simt nevoia să stau la o poveste cu prietenii, altfel decât la telefon, sar în maşină sau în tren.

Aţi simţit că sunteţi discriminat din cauza faptului ca sunteţi imigrant sau român? Au fost şi momente negative, însă prefer să-mi aduc aminte cu plăcere de momentele în care am auzit austriecii din diverse nivele sociale spunând „fiecare pădure are uscăturile ei”. Pot spune că în Viena am mult mai mulţi prieteni austrieci decât români.

Va implicaţi în activităţile comunităţii româneşti? Nu. Am avut câteva tentative de a mă implica în câteva organizaţii studenţeşti româneşti, însă foarte mulţi studenţi de aici sunt copii de „bani-gata” din România. Şi am preferat să nu mă implic prea mult. În plus, jobul îmi ocupă cinci zile pe săptămână şi prefer să-mi trăiesc timpul liber în mijlocul naturii, în linişte.

Care sunt raporturile între românii din Austria? Nu pot avea o părere obiectivă asupra acestui subiect, fiindcă nu cunosc prea mulţi români. Aşa cum vă spuneam, am câţiva prieteni cu care mă înţeleg bine, dar cu care mă întâlnesc destul de rar, având şi ei joburi solicitante şi familie. Este foarte probabil că mai există şi mulţi alţi români, mici grupuri de prieteni sau cunoscuţi, însă nu am căutat şi nici nu caut să socializez în mod deosebit cu românii de aici.

Pot spune doar că este dezamăgitor uneori felul în care mulţi văd să-şi trăiască viaţa odată plecaţi din ţară. Dar asta este o chestiune de educaţie.

Care este sfatul dumneavoastră adresat românilor care abia au ajuns în Austria sau celor care se gândesc să emigreze? Prefer să nu dau sfaturi, însă pot spune că oriunde ai emigra, fie Austria, Canada, Australia, trebuie să te aştepţi să fie greu la început. Trebuie să fii hotărât să lupţi, indiferent cât de greu iţi este. Pentru că merită.

Pentru cei care se gândesc să emigreze, aici îmi e cam greu să mă exprim. Însa, după fiecare vizită de o zi-două în România simt nevoia să emigrez din nou. Şi emigrez.

(15:10)