România ar putea rămâne fără fondurile europene

România ar putea rămâne fără fondurile europene

Parlamentarii europeni s-au arătat de acord cu suspendarea temporară a fondurilor acordate României şi Bulgariei, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Oficialii au motivat că aşteaptă o clarificare a situaţiei prin intermediul rapoartelor trimestriale ale Comisiei Europene, dar şi al celor speciale, cu privire la managementul şi controlul tuturor fondurilor alocate în prezent României şi Bulgariei.

Raportul cu privire la România va trebui să evidenţieze, de asemenea, progresul pe care aceasta l-a făcut în domeniul luptei împotriva corupţiei, au adăugat parlamentarii europeni, potrivit comunicatului.

Buget amânat Aceştia au declarat, totodată, că Executivul European nu a tratat integrarea României şi Bulgariei cu seriozitatea necesară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentarii europeni au votat azi amânarea aprobării bugetului pe 2009 al Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene.

O majoritate de 571 de parlamentari, faţă de 41 care sunt împotrivă şi 21 care s-au abţinut, au afirmat că, cheltuielile administrative ale Consiliului de Miniştri au devenit operaţionale şi că, de aceea, Parlamentul trebuie să examineze bugetul acestuia.

Până în prezent, Consiliul a refuzat categoric să ofere Comisiei de Control Bugetar din Parlamentul European aceste informaţii.