România a demonstrat că "Slugile" pot încurca planurile "Boierilor"

România a demonstrat că "Slugile" pot încurca planurile "Boierilor"

Poziţia României a fost văzută, atât pe plan intern, cât şi extern, ca un act neprietenos la adresa Serbiei. Din informaţiile pe care le am despre culisele acestei întâmplări, lucrurile stau puţin altfel.

În timpul vizitei în Serbia făcută anul trecut de preşedintele Traian Băsescu, acesta a ridicat problema românilor de pe Valea Timocului în faţa omologului său sârb, Boris Tadici. Acesta din urmă s-a angajat că va rezolva problema şi în calitate de prieten al României.

Între timp, Serbia, făcând concesii mari Germaniei în chestiunea Kosovo, a obţinut sprijinul Berlinului pentru admiterea în UE. În acel moment, în cel mai pur stil balcanic, sârbii au considerat că nu mai e nevoie să îndeplinească făgăduiala făcută. Ei au raţionat astfel: dacă am obţinut acceptul boierilor, ce rost are să mai stăm de vorbă cu slugile?

Într-un fel, ei aveau dreptate deoarece în aşa-zisa democraţie de la Uniunea Europeană, deşi deciziile se iau prin consens, hotărăsc doar câţiva boieri în frunte cu Germania iar ceilalţi dau din cap aprobator. De data aceasta, atât boierii cât şi sârbii s-au înşelat pentru că România a dovedit că dreptul de a spune NU poate fi folosit cu succes în Uniunea Europeană.

Sunt sigur că, după această întâmplare, „Boierii” din UE vor fi mult mai atenţi cu Bucureştiul, convinşi acum că trebuie să discute şi cu românii pentru a le obţine acceptul.

Ne puteți urmări și pe Google News