România a câştigat din nou aurul la spadă

România a câştigat din nou aurul la spadă

Echipa feminină de spadă a României a cucerit din nou aseară titlul de campioană mondială, după o finală dramatică împotriva Chinei, câştigată cu scorul de 27-26.

Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Loredana Dinu şi Anca Măroiu, elevele antrenate de Dan Podeanu, au reuşit la Catania (Italia) să-şi păstreze titlul obţinut anul trecut.

În sferturi, România a învins Polonia cu 37-33, iar în semifinale fetele noastre au trecut la limită echipa Germaniei, cu scorul de 24-23.

Ultimul act a avut o desfăşurare dramatică. Asiaticele s-au desprins la un moment dat la 11-8, dar Simona Alexandru ne-a readus în avantaj, scor 12-11.

Ana Maria Brânză, vedeta echipei noastre, a ţinut-o la respect pe Anqi Xu cu toate că a jucat accidentată. Deşi chinezoaicele au avut la un moment dat chiar şi cinci puncte distanţă, româncele nu s-au pierdut cu firea.

Simona Alexandru (centru) a punctat decisiv pentru succesul României.

În minutul de prelungire, Simona a evoluat perfect şi a reuşit tuşa de aur care ne-a adus o nouă medalie de aur la spadă.

Echipa masculină de sabie a României a terminat competiţia pe locul cinci. FOTOGRAFII: REUTERS

Ne puteți urmări și pe Google News