Românca Ingrid Vlasov, alături de Chanel şi Valentino

Românca Ingrid Vlasov, alături de Chanel şi Valentino

Designerul român Ingrid Vlasov îşi va prezenta, mâine, colecţia "I Feel Love", în penultima zi a Săptămânei Modei de la Paris.

Aceasta este cea de-a treia prezenţă a lui Ingrid în cadrul prestigiosului festival de modă, însă, anul acesta, provocarea este cu atât mai mare cu cât designerul împarte cea de-a opta zi de prezentări cu branduri puternice precum Chanel, Valentino, McQueen sau Kenzo.

Prezentarea colecţiei "I Feel Love", pentru care Ingrid a apelat şi la modele din România, va avea loc mâine, la ora locală 13.30, la "Curtea Cordelierilor" din Paris. Vechea mănăstire, aparţinând ordinului franciscanilor, este unul dintre spaţiile "în vogă" ale ultimelor sezoane.

Anul trecut, Ingrid Vlasov a prezentat pe acelaşi podium cu celebrul Karl Lagerfeld. Spectacolul oferit de disignerul român a fost o surpriză plăcută atât pentru specialişti, cât şi pentru public. "Este o prezentare mult mai curajoasă decât prima", aprecia în urmă cu un an criticul de modă Alin Gălăţescu.

Colecţia sezonului primăvară-vară 2011, "I Feel Love" este inspirată din arta tradiţională românească, înscriindu-se într-un rafinament lejer, romantic şi extrem de feminin. Tăieturile sunt simple, inspirate din anii '70. Ingrid Vlasov a fost apreciată nu numai de către presa de specialitate sau de critica de modă, ci şi de vedete care au ales să-i poarte creaţiile. Două dintre ele sunt Rihanna şi Lady Gaga. Aceasta din urmă a ales o creaţie din colecţia toamnă - iarnă 2010/2011, semnată Ingrid Vlasov.

Ne puteți urmări și pe Google News