Românca din avionul dispărut este din Buzău

Românca din avionul dispărut este din Buzău

O aeronavă Airbus a dispărut ieri fără urmă deasupra apelor Atlanticului, la bord aflându-se şi o româncă, Violeta Băjenaru, în vârstă de 33 de ani, din Buzău.

Un avion tip Airbus aparţinând companiei Air France, la bordul căruia se aflau 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului şi care asigura legătura dintre oraşul brazilian Rio de Janeiro şi capitala franceză Paris, a dispărut ieri-dimineaţă, în timp ce se afla deasupra apelor Atlanticului.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Air France, pe lista pasagerilor dispăruţi figurează şi o româncă. Informaţia a fost confirmată de ministerul de externe al României. Violeta Bajenaru-Declerck (foto), care conducea departamentul de relaţii internaţionale al Şcolii superioare a lemnului din Nantes, efectua în Brazilia o vizită de lucru, instituţia pe care o reprezenta colaborând cu Universitatea Federală Parana din Curitiba.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Afacerilor Externe a precizat că nu poate oferi detalii suplimentare despre Violeta Băjenaru-Declerck deoarece nu a primit acordul familiei acesteia. Aeronava „a intrat într-o zonă de furtună cu puternice perturbaţii care au provocat disfuncţionalităţi”, iar piloţii au trimis un mesaj, în jurul orei 2.14 (5.14, ora României), în care anunţau că la bordul avionului s-a produs „o pană a circuitelor electrice”, potrivit unui comunicat remis de operatorul francez, citat de AFP. La scurt timp, avionul a dispărut de pe ecranele turnului de control.

„Cel mai probabil, avionul a fost lovit de un trăsnet”, a declarat Francois Brousse, directorul de comunicare al com - paniei Air France. „În mod global, în zonă existau furtuni tropicale puternice. Acestea sunt aparate obişnuite cu acest tip de împrejurări, dar probabil că a avut loc o acumulare de circumstanţe”, a declarat anterior ministrul francez al ecologiei şi energiei, Jean-Louis Borloo. Oficialul a explicat că avionul şi-ar fi epuizat resursele de carburant până în acel moment, avertizând că autorităţile trebuie să ia în calcul „ipoteza cea mai tragică”.

Dispărut lângă coasta Braziliei

Avionul, care a decolat duminică seara de pe aeroportul din metropola braziliană, trebuia să aterizeze pe complexul aeroportuar Roissy din Paris, ieri, la ora locală 11.10 (12.10, ora României). Un expert în securitate aeriană a declarat că avionul ar trebui localizat la circa 300 de kilometri de arhipelagul Fernando de Noronha, în largul coastelor Braziliei.

REACŢIE

Mobilizare pe trei continente

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a cerut, la scurt timp după anunţul dispariţiei avionului de pe ecranele radar, ca guvernul şi toate instituţiile abilitate să „facă tot posibilul pentru a localiza aeronava”, exprimându-şi, în acelaşi timp, „îngrijorarea profundă”. Ambasada Franţei în Senegal a anunţat ieri că un avion militar a decolat de la o bază a armatei franceze cu misiunea de a localiza aeronava, urmat de alte două, la scurtă vreme. Şi aviaţia militară braziliană a lansat, ieri-dimineaţă, mai multe operaţiuni de căutare a aparatului dispărut deasupra Atlanticului. O celulă de criză a fost, de asemenea, instituită atât pe aeroportul din Rio de Janeiro, cât şi pe cel parizian. Autorităţile franceze au deschis două linii telefonice de urgenţă pentru familiile pasagerilor aflaţi la bordul aeronavei, una accesibilă din străinătate, în timp ce Ministerul de Externe şi-a activat centrul de criză. Oficialii de la Paris exclud ipoteza deturnării avionului, cea a unui accident fiind cea mai probabilă. Air France a anunţat că pilotul aeronavei efectuase peste 11.000 de ore de zbor. ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:00

CITIŢI ŞI:

Avionul care nu a fost găsit niciodată

O ROMÂNCĂ SE AFLA ÎN AVIONUL DISPĂRUT

Ne puteți urmări și pe Google News