Român cu 1 kg de cocaină în stomac

Român cu 1 kg de cocaină în stomac

ISTANBUL. Un român a fost arestat ieri pe Aeroportul Ataturk din Istanbul, după ce forţele de securitate au descoperit la controlul cu raze X că acesta avea ascuns în stomac un kilogram de cocaină, pe care intenţiona să-l introducă în Turcia, relatează agenţia Anatolia, potrivit Mediafax.

În urma controlului, s-a constatat că bărbatul, identificat drept Costel R., avea în stomac 85 de capsule de cocaină, pe care le cumpărase din Sao Paulo, Brazilia. Bărbatul a fost reţinut pentru presupusă implicare în trafic de droguri.