RODICA CULCER: Politicieni şi consultanţi

RODICA CULCER: Politicieni şi consultanţi

Uite că a venit şi ziua cea mare în care pot să declar că există o chestiune asupra căreia sunt de acord cu Ion Iliescu: este vorba de oportunitatea consultanţilor străini, angajaţi cu mare tam-tam şi mulţi bani de partidele politice în ani electorali, pe care fostul preşedinte nu-i consideră utili, pentru că vin din ţări cu totul diferite de a noastră.

Aşa este, dar nu numai pentru că „trebuie să ne bazăm pe oamenii noştri”, cum spune domnul Iliescu, ci pentru că în sine recursul la consultanţi politici conţine o doză de incorectitudine faţă de alegător: acesta nu mai are de-a face cu un om politic autentic, cu convingeri, idei şi strategii proprii, ci cu un personaj construit de alţii, care repetă dis cursuri învăţate pe de rost şi replici pe care le-a învăţat în simulări de dezbateri, este ferm sau flexibil, vulgar sau elegant nu în virtutea personalităţii şi educaţiei sale, ci în funcţie de sfaturile pe care i le-a dat consultantul cu o seară înainte.

Cine era adevăratul Călin Popescu-Tăriceanu: cel din 2004 sau cel prelucrat ulterior de Tal Silberstein? Ca să nu mai spunem că nu este deloc onorant să fie lăudat consultantul pentru că te-a făcut să fii şi tu, la aproape 60 de ani, mai ferm, mai dur, mai sigur pe poziţie, implicaţia logică fiind că fără contribuţia consultantului ai fi rămas un papă-lapte.

Pe scurt, recursul la consultanţi este echivalent cu injecţiile cu hormoni la sportivi. Performanţa este falsă, publicul înşelat. Avem de-a face cu o fraudă morală în toată regula. Recunoaştem de pildă în discursul debitat de Radu Duda aceleaşi teme pe care le pritocea anul trecut pe vremea aceasta Sorin Oprescu - nocivitatea politicului, independenţă, victimizare. Explicaţia este simplă: consultantul este acelaşi şi nu are prea multe idei.

Ajungem adesea să studiem cu mai multă atenţie consultanţii decât candidaţii, căci sunt mai interesanţi şi mai creativi. În prezent asistăm chiar la o anumită competiţie pe piaţă, partidele lăudându-se cu firmele străine pe care le-au tocmit aşa cum se laudă băieţii de bani gata din Dorobanţi cu maşinile sau cu vacanţele în străinătate. N-ai consultant american? Eşti un prăpădit care nu ai ce căuta în lumea bună!

Anul acesta se poartă consultanţii lui Barack Obama. Radu Duda şi-a adus-o în vizită pe Betsy Myers, iar Mircea Geoană, mai potent, a încheiat pentru sine şi pentru PSD un contract cu firma Benenson Strategy, care a lucrat pentru candidatul Obama. La recentul Congres PNL, adepţii lui Crin Antonescu au adaptat şi ei sloganul de campanie al preşe dintelui american transformându-l în caraghiosul „Yes, we Crin!”, care-l golea de conţinut - căci electoratul nu vibrează la un nume propriu oarecare, în schimb se mobilizează pentru a afirma că vrea să schimbe lucrurile.

Ceea ce uită însă atât social-democraţii cât şi liberalii este că până la urmă şi cel mai bun consultant lucrează cu materialul clientului, iar eforturile alchimiştilor de a transforma metale comune în aur s-au dovedit demult zadarnice. Aşadar, nici Mircea Geoană, nici Crin Antonescu nu au cum să se transforme peste noapte într-o clonă a lui Barack Obama în lipsa elementelor constitutive ale acestuia din urmă - de la profunzimea intelectuală până la forţa convingerilor şi la charisma personală. Barack Obama a făcut studii temeinice, şi-a scris cărţile singur şi a răzbit în politică pe cont propriu. Consultanţii au apărut mult mai târziu, când potenţialul de succes fusese deja dovedit. Ei sunt tehnicieni, nu magicieni.

Este adevărat, nu am spus nimic de Traian Băsescu. Nici nu aş fi avut de ce: bun sau rău, măcar e autentic. Uneori chiar prea autentic. Şi apoi, nu văd de ce ar da bani pe consultanţi, când ştie sigur că nu ar asculta de ei.

Citiţi şi:

Consultanţii străini n-aduc fericirea electorală

Iliescu nu se bazează pe consultanţi americani

Ne puteți urmări și pe Google News