Robert Zoellick, propus de Washington pentru sefia Bancii Mondiale

Robert Zoellick, propus de Washington pentru sefia  Bancii Mondiale

Statele Unite il vor propune pe Robert Zoellick, fost reprezentant american pentru Comert (USTR) si fost subsecretar de Stat, pentru postul de presedinte al Bancii Mondiale, informeaza AFP.

Robert Zoellickii va succeda, astfel, lui Paul Wolfowitz, care a fost obligat sa-si anunte demisia la 17 mai, dupa sase saptamani de crizaintr-un scandalin care a fost acuzat de favoritism, prin faptul ca a cerut avansareain functie a unei angajate a Bancii Mondiale, cu care avea o relatie personala.

Mai devreme, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow, anuntase ca Washingtonul "se apropie" de luarea unei decizii, care va fi anuntata, "probabil", saptamana aceasta.

Zoellick parea tot mai mult a deveni favoritul acestei curse, iar numele sau era mentionat tot mai des de presa economica, lainceputul saptamanii. El l-ainvins astfel pe Robert Kimmitt, actualul subsecretar al Trezoreriei, alt favorit al cursei.

Ieri, un alt pretendent, Bill Frist, fost lider al majoritatii republicane din Senat, si-a anuntat retragerea din cursa.

Zoellick, care activeaza la ora actualain sectorul privat (lucreaza pentru banca comerciala Goldman Sachs din iunie 2006) este un adept al liberului-schimb si si-a construit o carierain diplomatia la nivelinalt si comertul international.

La varsta de 53 de ani, el si-a creat deja contacte la nivelinaltin Europa, China, Africa si America Latina.

"Experienta lui Bob Zoellick si lunga sa carierain domeniul comertului international, al finantelor si diplomatiei,il fac sa fie cel mai pregatit sainfrunte aceasta provocare", a precizat un oficial al administratiei americane.

"El se bucura deincrederea si respectul a numerosi lideri mondiali si este convins de misiunea de combatere a saraciei pe care si-o asuma Banca Mondiala", a adaugat acesta.