Prima confruntare televizată între candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, John McCain, şi rivalul său democrat, Barack Obama, s-a încheiat vineri seară, fără ca vreunul dintre cei doi politicieni să se impună în mod clar, chiar dacă ambii s-au declarat învingători.

Deşi un sondaj naţional realizat de CNN în rândul americanilor care au urmărit dezbaterea de 90 de minute – desfăşurată în oraşul Oxford, statul Mississippi – l-a dat drept câştigător pe Obama, presa din Statele Unite apreciază că a fost „un meci frumos, dar încheiat la egalitate“. Două mari cotidiene americane, „New York Times“ şi „Washington Post“, au evitat să desemneze un învingător, „Chicago Tribune“ fiind singurul care s-a pronunţat în acest sens, optând pentru John McCain. „Miezul dezbaterii s-a învârtit în jurul temelor pe care McCain le cunoaşte cel mai bine: politica externă şi intervenţiile militare. Şi acest lucru s-a văzut“, apreciază jurnaliştii de la „Chicago Tribune“.

Atacurile reciproce au dominat confruntarea

În primele 40 de minute ale dezbaterii, când s-a discutat despre criza financiară, candidatul republican a fost în defensivă, după ce Obama a declarat că actualele problemele sunt rezultatul „politicii economice eronate“ a preşedintelui SUA, George W. Bush, „susţinută de senatorul McCain“.

„M-am opus preşedintelui Bush în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, schimbările climatice, tortura prizonierilor, situaţia de la Guantanamo şi modul în care a fost dus războiul din Irak. Am un bilanţ consistent şi americanii îl cunosc bine. Sunt un franctiror“, s-a apărat John McCain. Senatorul de Arizona i-a reproşat rivalului democrat că a votat în favoarea diminuării fondurilor pentru soldaţii americani din Irak şi Afganistan. Iar când acesta a opinat că războiul din Irak nu a fost justificat, republicanul a replicat sec: „Mi-e teamă că senatorul Obama nu înţelege diferenţa dintre tactică şi strategie“.

Barack Obama a pledat pentru „o diplomaţie fermă şi directă“ în relaţia cu Iranul şi a anunţat că îşi rezervă dreptul de a se întâlni cu preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, prilej pentru McCain să îl acuze de „naivitate“. În plus, senatorul republican a criticat şi „o primă reacţie timidă“ a lui Obama după intervenţia armatei ruse în Georgia, luna trecută, relatează AFP.

Următoarele două dezbateri televizate între cei doi candidaţi sunt programate pe 7 şi, respectiv, 15 octombrie.

SUB AŞTEPTĂRI

Audienţă mediocră

Prima confruntare televizată a avut o audienţă sub aşteptări, de doar 21,4 puncte de rating, potrivit estimărilor preliminare ale Nielsen Media Research, care va da publicităţii cifrele finale în cursul zilei de astăzi, relevă presa americană. Acum patru ani, duelul dintre George W. Bush şi democratul John Kerry a avut 39,4 puncte de rating, iar cel dintre Bush şi Al Gore, din 2000, de 31,7 puncte. Cea mai urmărită dezbatere între candidatul republican şi cel democrat la alegerile prezidenţiale a avut loc în anul 1980, când Ronald Reagan l-a înfruntat pe Jimmy Carter (58,9 puncte de rating, 80,6 milioane de telespectatori).