REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012. Culiţă Tărâţă câştigă la Neamţ
- Ionu ţ Fantaziu
- 11 iunie 2012, 12:33
Culiţă Tărâţă a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean, la o distanţă de circa 7.000 de voturi faţă de principalul contracandidat, potrivit unei numărători paralele efectuate de reprezentanţii Alianţei A.P.E.L. (PDL-UNPR-PNŢCD), din partea căreia a candidat.
Culiţă Tărâţă a declarat pentru AGERPRES că mai aşteaptă votul din 7 comune, dar că rezultatul din aceste localităţi nu mai poate înclina balanţa în defavoarea sa. Culiţă Tărâţă este preşedinte al filialei UNPR Neamţ şi deţine, în prezent, funcţia de deputat. NEAMŢ. REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012
Potrivit aceleiaşi numărători paralele, în legislativul judeţean vor accede reprezentanţi ai A.P.E.L., USL şi PP-DD. Astfel, alianţa A.P.E.L. ar urma să aibă 13 mandate de consilieri, USL va avea 17 consilieri iar PP-DD va avea 4 mandate.
Pe lângă deputatul Culiţă Tărâţă, şi-au mai depus candidatura şi Vasile Pruteanu de la USL şi Mihai Fărcăşanu de la PP-DD.