Cei 20 de români sosiţi ieri din Fâşia Gaza vorbesc despre un „masacru“ şi promit să nu se mai întoarcă niciodată în ţara adoptivă.
Amina El-Kharoubi, în vârstă de 17 ani, s-a întors ieri din Fâşia Gaza cu un suvenir aparte: un fragment din racheta care i-a spart geamul casei şi s-a înfipt în fotoliul din sufragerie. Nici ei, nici părinţilor, ambii de cetăţenie română, nu le vine încă să creadă ce noroc au avut: niciunul dintre cei şase membri ai familiei nu era în acel moment acasă. Amina nu va uita însă niciodată bubuitul exploziilor sau imaginea ruinelor caselor rase de pe faţa pământului. Iar bucata asta de metal, pe care o ţine în mână, este cea mai bună dovadă a terorii ultimelor 12 zile petrecute în Gaza. „Nu ştiam dacă urmăm la rând“
Amina şi ceilalţi 19 români întorşi ieri în ţară din Fâşia Gaza au făcut mai mult de 25 de ore pe drumul spre România. La punctul de frontieră Erez au avut parte de o ultimă imagine a lumii apocaliptice din care tocmai scăpaseră: un om a fost ucis în faţa lor. Şoferul unui TIR care ieşea din Gaza pentru a aduce ajutoare le-a părut suspect militarilor israelieni care, potrivit românilor care se aflau de faţă, l-au împuşcat fără somaţie.
Aceasta este lumea în care Amina nu mai doreşte să se întoarcă. Poate şi pentru că, la doar 17 ani, este nevoită să vorbească despre atacurile armate asupra civililor, despre rachetele marinei israeliene sau despre avioanele cu camere ataşate, care monitorizează solul. „Când au început evenimentele eram la şcoală, dădeam examen. Era 27 decembrie, ora 11.37. Dintr-o dată am văzut fum ieşind din toate părţile, în jurul şcolii. Bombardaseră un sediu de poliţie din apropiere. A fost panică, nu ştiam dacă noi urmam la rând“, spune fata.
În ziua următoare, familia sa a găsit geamurile casei sparte şi casa plină de cioburi şi de resturi. „Au tras cu o rachetă în casa noastră, noroc că nu era nimeni înăuntru. Dar să nu vă imaginaţi că suntem speciali, e ceva obişnuit acolo“, spune tânăra. „Pur şi simplu un masacru“ Cei mai mulţi dintre românii care s-au întors ieri au luat aceeaşi decizie: rămân în România. Dintre cele patru familii care au ajuns în ţară, două au fost transportate de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord pentru a pleca mai departe spre Arad şi spre Iaşi.
„În sfârşit, acum simţim cât de cât libertatea şi liniştea, şi pacea“, explică Samir Batir, de 39 de ani, chirurg ortoped care în ultimele zile, a lucrat nonstop la Spitalul Central Shifa din Gaza.
„A fost pur şi simplu un masacru. Marea majoritate a persoanelor care ajungeau la spital erau civili, bătrâni şi copii. Cei care ajungeau la spital ori erau morţi, ori rămâneau desfiguraţi şi cu membre amputate“, povesteşte Samir.
Numărul mare de răniţi şi lipsa proviziilor şi a medicamentelor au îngreunat munca medicilor. „Spitalul nu făcea faţă. Înainte de a începe acest război pe 27 decembrie, a fost un embargo de 13 luni, şi toate proviziile din spital erau deja pe terminate, graniţele erau închise, nu ajungeau medicamentele“, explică medicul palestinian. Soţia lui Samir este o româncă din Iaşi, Gabriela Vezeteu, care a plecat în Fâşie în urmă cu 13 ani şi de atunci nu a mai călcat pe pământul natal. Acum, după cele trăite acolo, nu mai vrea să se întoarcă.
„Bombardează peste tot. Unele case se dărâmă, altele rămân în picioare. Fiecare cum are noroc“, explică femeia ruleta rusească a vieţii de zi cu zi din Gaza. „Până acum, a noastră a rămas întreagă. Dar la fiecare bombardament se zguduie pereţii, se sparg geamurile, mai rău ca la cutremur. Lumină nu mai este în Gaza de două săptămâni, buteliile de gaz nu se mai găsesc de mult, nici mâncare nu găseşti, că magazinele sunt închise“, inventariază femeia motivele plecării definitive din Gaza. De întors, nu crede că mai este cale: „Poate doar în vizită, dacă va fi pace. Dar nu cred că va fi vreodată pace acolo, cu adevărat“.
"Au tras cu o rachetă în casa noastră, noroc că nu era nimeni acasă. Dar să nu vă imaginaţi că suntem speciali, e ceva obişnuit acolo." - Amina El-Kharoubi, cetăţean român evacuat din Fâşia Gaza
Recomandările noastre
