REUTERS: Femeile obțin greu accesul la avort, întrucât pandemia înmulțește obstacolele din Europa
- Iuliu Vlădescu
- 17 noiembrie 2020, 01:30
Linii telefonice de ajutor din întreaga Europă au înregistrat o creștere a cererii pentru serviciile lor, deoarece pandemia de coronavirus înmulțește obstacolele cu care se confruntă numeroase femei pentru a avea acces la avort.
Cu toate că avortul e legal în cea mai mare parte a Europei, unele femei întâmpină probleme când vor să-și facă programări în sistemele publice de sănătate copleșite de pandemie. Altele nu pot scăpa de parteneri abuzivi din cauza interdicțiilor de circulație, au declarat pentru Reuters mai multe ONG-uri și femei care au optat să facă avort.
În țările în care avortul e extrem de restricționat, precum Polonia, femeile s-au văzut puse în imposibilitatea de a călători în străinătate pentru a-și întrerupe o sarcină nedorită, întrucât pandemia a anulat zboruri și a închis granițe.
„În unele cazuri a complicat avortul la modul catastrofal”, a declarat Mara Clarke, șefă a asociației britanice Abortion Support Network (ASN), care ajută femeile să facă avort în străinătate.
Trimiterea pilulelor de avort prin poștă, o practică frecventă a organizațiilor de ajutorare a femeilor din locuri în care ele nu sunt ușor de găsit, a devenit dificilă fiindcă coletele au acum nevoie de săptămâni pentru a ajunge la destinație.
Ania, o mamă cu doi copii din Varșovia, Polonia, a aflat în aprilie că e gravidă și, având la activ două avorturi spontane, a decis că nu era momentul potrivit pentru a mai face încă un copil.
„A fost intens [...] foarte dificil”, a declarat ea. „Dacă n-ar fi fost pandemia m-aș fi dus în altă țară - în Slovacia sau Cehia.”
Ania, care a refuzat să-și spună numele de familie de frica stigmatizării, a reușit în cele din urmă să-și întrerupă sarcina cu ajutorul Women on Web, un ONG care ajută femei aflate în situația ei.
Ea este acum unul dintre miile de oameni care protestează în Polonia contra unei decizii judecătorești de luna trecută care poate echivala cu o interzicere cvasi-totală a avortului în această țară înverșunat catolică.
„Periculos”
Abortion Without Borders, o linie telefonică de ajutor din Polonia lansată în decembrie 2019, a primit anul acesta aproape 2.300 de apeluri, iar după instituirea carantinei a înregistrat un salt al cererilor de ajutor.
Femeile din țara insulară Malta, unica din Europa în care avortul e interzis, și unde aeroportul a fost închis luni întregi din cauza pandemiei, au fost cel mai grav lovite, a declarat Clarke.
Apelurile de ajutor din Malta la linia ASN aproape s-au dublat anul acesta: 83, față de 44 în 2019.
În România, unde avortul e legal în primele 14 săptămâni de sarcină, unele femei întâmpină probleme în a accesa acest serviciu, întrucât guvernul a considerat avortul o „procedură non-esențială” în contextul în care sistemul de sănătate se luptă cu pandemia, au declarat organizații pentru drepturile femeilor.
Asociația FILIA din România a relatat că în aprilie doar 11% din cele 112 spitale de stat chestionate de ea ofereau servicii de avort, iar în capitala București nu exista nici unul. Experții se tem că restricțiile pentru combaterea celui de al doilea val al pandemiei din Europa vor crea noi obstacole, mai ale în țările în care sistemele de sănătate nu au resurse suficiente.
Marie Stopes International, o organizație non-profit care oferă servicii de contracepție și avort, a estimat că din cauza perturbărilor din sănătate vor avea loc la nivel mondial, în plus, 2,7 milioane de avorturi în condiții precare.
„Pandemia a avut un impact asupra sănătății reproductive în ansamblul ei - întrucât ea nu a fost considerată o prioritate”, a declarat o obstetriciană de seamă a Portugaliei, Teresa Bombas.
Rebecca Gomperts, fondatoare a Women on Web, a declarat că tele-munca și interdicțiile de circulație au creat probleme și pentru unele femei care au parteneri care caută să le controleze, întrucât ele nu au mai putut pleca de acasă.
Apelurile către Women on Web au fost mai numeroase anul acesta față de cât se estima pe baza celor de anul trecut, mai ales în Portugalia - unde procedura se practică mai mult în spitale - cu 34 de solicitări și în Irlanda de Nord - unde avortul a fost dezincriminat în 2019 - cu 97.
Unele guverne au luat măsuri pentru a ameliora problema. În Regatul Unit, unde avortul e legal în Anglia, Scoția și Țara Galilor în primele 24 de săptămâni de sarcină, femeile pot lua acum pilula pentru avort acasă în loc să meargă la spital, iar unele consultații se pot face online.
„Am văzut niște avantaje colosale”, a declarat Jonathan Lord, director medical al filialei britanice a Marie Stopes, care speră că aceste măsuri vor deveni permanente.
Însă organizații pro-drepturi spun că multe alte femei se vor lupta cu probleme în lunile următoare din cauza daunelor economice produse de pandemie.
„Jumătate din toate sarcinile sunt neplanificate, iar oamenii vor ține seama de prognoza economică de acum și vor decide să nu le ducă la capăt”, a declarat Clarke. „Ne așteaptă un an 2021 foarte dificil.”
Articol de Catarina Demony (au contribuit și Justyna Pawlak, Ingrid Melander și Janet -Lawrence)
Traducere: Andrei Suba, RADOR