REPORTAJ. Ce nu s-a văzut la învestitura Guvernului
- Laura Ciobanu
- 16 februarie 2012, 14:53
Noul guvern a trecut prin Parlament, a depus jurământul la Cotroceni şi, deja, ieri seara se reunise în prima sa şedinţă. Mihai Răzvan Ungureanu şi cabinetul său au fost însă eclipsaţi, inclusiv în plenul Parlamentului, de preşedintele PSD Victor Ponta şi de discursul prin care acesta enumera 15 puncte în privinţa cărora USL ar fi dispusă să susţină punctual guvernul.
Dimineaţa a început fără nicio surpriză. Netulburaţi de sunetul strident al soneriei Camerei Deputaţilor, parlamentarii Puterii se adună agale, cu obişnuita lor lipsă de punctualitate. Cu chipurile încruntate de îngrijorare, Roberta Anastase, Vasile Blaga, Elena Udrea şi alţi lideri ai PDL se retrag în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor: este sau nu cvorum? Parlamentarii se strâng în plen. Daniel Buda îşi umflă obrajii şi îi numără din ochi: tot nu-s destui. Blaga le dă liber, liderii PDL se retrag din nou la Anastase în cabinet. Pe culoare, foştii miniştri se obişnuiesc cu lipsa de atenţie a mass-media. Mai puţin Elena Udrea, pe care camerele o caută pretutindeni. Silviu Prigoană o invită la o cafea. "Cum, numai voi?" protestează un deputat. “Haideţi să mergem toţi la o cafea", propune Udrea. Presa se consideră vizată de invitaţie şi ea şi o ia cu asalt. Prigoană, intimidat, se retrage. Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, este fugărită de ziarişti, care vor să ştie dacă vor creşte salariile şi pensiile. O salvează fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care o face pierdută pe uşa sălii de şedinţe şi se întoarce să înfrunte el camerele de luat vederi. Din biroul preşedintelui camerei ies doamnele PDL-ului. Udrea, în ton cu politica românească, este îmbrăcată în alb şi negru. Sulfina Barbu arborează o rochie în dungi şi o siluetă de invidiat, pe care nimeni nu i-ar fi ghicit-o sub taioarele de ministru. Spre deosebire de restul colegelor, care s-au îmbrăcat în culori sobre, Roberta Anastase, într-o rochie mov, încearcă să convoace energiile flăcării violet asupra plenului. Din toată agitaţia lipseşte Emil Boc. Până ieri centrul atenţiei, preşedintele PDL a preferat să urmărească evenimentele la televizor, la sediul PDL din Modrogan. Ponta, la o şuetă cu Ungureanu După două încercări şi o întârziere de 45 de minute, cvorumul este întrunit. Băncile opoziţiei sunt pustii. La un moment dat, apare preşedintele PSD, Victor Ponta, însoţit de socrul său, senatorul Ilie Sârbu şi de liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa. Ponta a venit să prezinte mesajul USL care, aflată în grevă parlamentară, lipseşte de la şedinţă. Liberalii nu sunt reprezentaţi. Noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, îşi face apariţia în sală. Pentru că şedinţa nu a început, se întreţine, pe larg şi foarte degajat, cu Ponta şi Sârbu. Silviu Prigoană şi Cătălin Predoiu li se alătură şi ei.
Ungureanu ia cuvântul şi îşi prezintă programul şi cabinetul. Atmosfera este somnolentă: noul prim-ministru nu este un orator. Parlamentarii puterii îşi consultă telefoanele sau ipad-urile, unul chiar citeşte o carte, iar altul rezolvă un joc de Sudoku. La început, mai glumesc între ei, apoi se înmoaie. Îşi face apariţia Mircea Geoană, însoţit de finul său, deputatul Florentin Gust. Se aşează la o bancă distanţă de foştii săi colegi de la PSD şi fac eforturi să se ignore reciproc.
Discursul-surpriză al zilei
După discursul lui Sever Voinescu, din partea PDL, îi vine rândul la cuvânt lui Victor Ponta. Un grup de pedelişti aflaţi în fundul sălii - printre care senatorii Radu Berceanu şi Radu F. Alexandru – stârnesc în glumă un val anemic de aplauze, care, însă, nu se întinde. Ponta are mandat din partea USL să spună că Uniunea nu votează noul guvern şi că vrea anticipate şi se achită de îndatorire. Într-o frază. Restul de 45 de minute ale discursului sunt consacrate enumerării celor 15 puncte în care USL ar colabora cu guvernul. I se adresează lui Ungureanu cu “domnule prim-ministru", deşi acesta nu a fost încă votat de Parlament. Spune că el unul nu crede că noii miniştri sunt aşa cum i-a descris presa, “second-hand" şi “clone". Nu pierde ocazia să-i atace pe foştii săi colegi, astăzi membri UNPR şi îl avertizează pe Ungureanu: “Îi aveţi alături de dvs pe cei care în 2008 erau alături de noi şi explicau că trebuie să scăpăm ţara de Băsescu". De fapt, Ungureanu nu-i mai are alături de el, pe moment, pentru că atât Gabriel Oprea, cât şi Cristian Diaconescu au părăsit sala când Ponta a început să vorbească. Iniţial, Ungureanu ascultă cu atenţie, apoi renunţă şi începe să şuşotească împreună cu vicepremierul Marko Bela. Ca băieţii, Cristian Boureanu şi Cezar Preda îşi compară ipad-urile. Radu Berceanu îşi propteşte obrazul în pumn şi face eforturi să stea drept în bancă. Deşi s-au plictisit regeşte în timpul discursului lui Ponta, pedeliştii au prins mingea şi o joacă: la final, acesta este aplaudat, chiar dacă nu tocmai convingător. Ca la un semn, Udrea, Berceanu, ba chiar şi Igaş - adversar tradiţional al lui Ponta - se împrăştie pe hol şi încep să-l laude pe acesta în faţa camerelor. Ungureanu mai pune şi el paie pe foc, spunând că înţelege că s-ar putea aştepta la o “un sprijin al PSD pentru un guvern de lungă durată". PSD, nu USL.
Ioan Oltean dansează dansul victoriei
Se dovedeşte că, deşi a lipsit de la discursul lui Ponta, Cristian Diaconescu a reţinut esenţialul. Acesta îl avertizează pe Ungureanu, de la microfon, că asemenea “declaraţii de afecţiune" sunt superficiale. Parlamentarii au ieşit pe holuri şi la bufet şi dezbat cu încântare situaţia din USL, încercând să-şi imagineze cam care va fi fost reacţia lui Crin Antonescu. “Probabil face spume", comentează unii dintre ei, satisfăcuţi. “Iese Ponta!", se aude o voce, şi cohorta de ziarişti face semicerc în faţa uneia dintre uşile sălii de plen. Se împart în două tabere. Unii nu au să-l întrebe pe liderul PSD nimic, alţii susţin ironic că 45 de minute de discurs nu le-a fost de-ajuns. “Ce-ar fi să iasă pe uşa cealaltă?,, se întreabă o reporteră. N-apuci să numeri până la zece că aşa se şi întâmplă. Cameramanii şi reporterii o iau la fugă spre Ponta, care se opreşte, vizibil încântat de “atac": “Staţi aşa, că nu plec nicăieri!", spune el, şi apoi se laudă că în plen a vorbit “pentru cei care au vrut să-l asculte". Între timp, trecut în plan secund, începe procesul de votare. Cu 237 de voturi pentru şi două împotrivă, guvernul Ungureanu primeşte votul Parlamentului. “Avem Guvern! Avem Guvern!" anunţă secretarul general al PDL, Ioan Oltean, ţopăind la propriu. Noul prim-ministru le mulţumeşte tuturor. După ce Ungureanu a fost alergat toată ziua de cameramani, aceştia se despart de el la lift, urându-i în cor “La revedere!". Citiți și:
- Traian Băsescu: A venit timpul ca politicienii vechi să predea ștafeta
- Anteniștii Mircea Badea, Radu Tudor și Victor Ciutacu îl desființează pe Victor Ponta
- Cum s-au indignat liberalii în fața lui Antonescu: “Trădare, trădare. Ponta l-a legitimat pe Ungureanu". Împăcare de fațadă la Grivco
- Ponta se apără în ochii celor de la PNL: Cele 15 condiţii, dovadă că USL are tot atâtea soluţii. Nu vom sprijini acest Guvern
- Democrat-liberalii descoperă "maturitatea" lui Ponta
- Ședință ad-hoc la PNL pe semantica lui Ponta. Liberalii, scoși din pepeni de sprijinul pentru Ungureanu. Mihai Voicu pentru EVZ: "Avem o problemă cu domnul Ponta"