"Replay" premiată la Gala Premiilor Ioan Chirilă

"Replay" premiată la Gala Premiilor Ioan Chirilă

Emisiunea de sport "Replay", de la TVR 2, realizată şi prezentată de Marian Olaianos, a fost laureată aseară cu Premiul "Emisiunea TV a anului", în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Premiilor Ioan Chirilă.

În fiecare luni, de la ora 00.10, moderatorul, împreună cu invitatul permanent Marius Mitran, pune în atenţia telespectatorilor momente memorabile din istoria fotbalului românesc, ce fac parte din arhiva TVR. "Este poate cel mai important premiu pe care îl poate primi o emisiune de sport", a declarat Marian Olaianos. "Mă simt onorat, mai ales pentru că printre membrii juriului s-au numărat personalitaţi marcante ale presei sportive româneşti, cum ar fi Cristian Ţopescu, Nicolae Secoşan şi Radu Cosaşu", a adăugat el.

Premiile Ioan Chirilă sunt acordate anual, de către Fundaţia artEST, celor mai buni jurnalişti de sport din ţară, ca un omagiu adus celui mai mare gazetar şi scriitor de literatură sportivă din România, Ioan Chirilă.

În competiţia de anul acesta, juriul care a notat jurnaliştii a fost format din Iarina Demian, Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Ioan Groşan şi Mircea M. Ionescu.

Laureaţii ediţiei 2010 a Premiilor Ioan Chirilă sunt:

  • Premiul de excelenţă: Radu Cosaşu
  • Editorialistul anului: Viorel Moţoc
  • Reporterul anului: Dan Filoti
  • Emisiunea TV a anului: Replay
  • Sportivul anului: Lucian Bute
  • Premiul special pentru carte: nu se acordă
  • Fotografia anului: Vasile Cămară, Rachad El Jisr - volumul Campionii României
  • Talentul Anului: Alexandru Călin

Ne puteți urmări și pe Google News