Repetenţii examenelor naţionale: "părinţii" subiectelor. "De ce încurcă elevii cu chichiţe?"

Repetenţii examenelor naţionale: "părinţii" subiectelor. "De ce încurcă elevii cu chichiţe?"

Aproape că nu există an fără subiecte greşite, ambigue sau în afara programei la Evaluarea naţională sau la Bacalaureat.

Acuzaţiile de lipsă de carte şi neştiinţă au curs ieri la adresa celor care au conceput subiectele pentru Evaluarea naţională, după ce lingviştii au admis că una dintre cerinţe era ambiguă. Până şi ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a arătat că "90% dintre specialiştii consultaţi de Minister au admis ambiguitatea". Problema vizează cerinţa de a stabili dacă subordonata din fraza "Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii" este subiectivă sau predicativă. "Copiii care gândesc la nivel de clasa a IV-a au scris că e subiectivă şi, conform baremului, nu au greşit. Cei care au gândit ca olimpicii şi au spus că e predicativă, conform baremului au greşit. Însă contextul e ambiguu şi nu se poate spune clar că una dintre variante este greşită", susţine Marina Rădulescu Sala, cercetător la Institutul de Lingvistică.

Specialistul a recomandat Ministerului să scoată subiectul din acest examen. "De ce vor să-i încurce?" "Există această mentalitate, în rândul celor care fac subiectele, cum că trebuie să încurce elevii, să le dea contexte ambigue şi să-i prindă cu tot felul de chichiţe. Dar de ce?", se întreabă ea. Profesorii de limba şi literatura română sunt, la rândul lor, intrigaţi de faptul că, deseori, subiectele de la examenele naţionale sunt greşite, lasă loc de intrepretări sau sunt în afara programei. Profesorul Sofia Dobra pune punctul pe I: "Lipsa de practică şi neştiinţa de carte ale celor care fac subiectele sunt cauzele acestor probleme". Ea arată că lucrurile nu au fost diferite nici pentru generaţiile trecute: "Anul trecut, cei care au întocmit subiectele susţineau că există dialog într-un text în care acesta lipsea. Altă dată, au dovedit că nu ştiu ce este familia lexicală, susţinând că "iluminat" face parte din familia lexicală a cuvântului "lumină", când, de fapt, acesta este un neologism. Ministrul Educaţiei a spus că, deocamdată, subiectele se vor corecta conform baremului "Există o mentalitate în rândul celor care fac subiectele, cum că trebuie să încurce elevii." MARINA RĂDULESCU SALA, Institutul de Lingvistică Ministrul Pop îl atacă pe Funeriu După ce solicitat Inspectţiei Muncii să verifice modul în care Daniel Funeriu a fost angajat consilier la Preşedinţie, Liviu Pop, ministru al Educaţiei, vine cu o serie de acuzaţii. El a spus ieri că 32 de Ordine de Ministru date de Funeriu nu au fost înregistrate, conform procedurii, în arhiva ministerului. Unul dintre acestea, susţine ministrul Liviu Pop, stă la baza echivalării unei diplome de doctorat. "Atâta timp cât cele 32 de Ordine nu există la arhivă, nu au fost publicate nici în Monitorul Oficial, ceea ce este foarte grav, pentru că sunt Ordine care au produs efecte în sistemul educaţional", a mai spus Liviu Pop. Cu câteva zile în urmă, ministrul l-a acuzat pe Funeriu că nu şi-a echivalat diplomele obţinute în străinătate. Citiţi şi:

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ. Un elev din cinci, absent la proba de limba română
  • EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012. Perle: "Basmul este alcătuit de la gură la gură", "Cei care citesc mult ajung bibliotecari"
  • Ministrul Educaţiei face lumină în SCANDALUL de la Evaluarea naţională: "Baremul e 100% corect"
  • PONTURI pe ultima sută de metri. Profesorii te învaţă cum să iei cu brio EVALUAREA NAŢIONALĂ la matematică
  • EVALUARE NAŢIONALĂ 2012. Subiecte pline de capcane. Subiectiva şi predicativa dau bătăi de cap profesorilor

Ne puteți urmări și pe Google News