Remus Vulpescu, martor la DNA în dosarul Oltchim: "Am mare încredere în această instituţie!"

Remus Vulpescu, martor  la DNA în dosarul Oltchim: "Am mare încredere în această instituţie!"

Fostul şef al Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizare în Industrie, Remus Vulpescu, a fost la sediul DNA pentru a da o declaraţie în dosarul deschis pe numele lui Dan Diaconescu ca urmare a plângerii făcute de către Vulpescu.

Remus Vulpescu a venit în calitate de martor, neînsoţit de către avocat. El a precizat că a dat o declaraţie în cazul plângerii pe care a depus-o împotriva lui Dan Diaconescu, în urma scandalului legat de privatizarea Oltchim. "Am mare încredere în această instituţie. Sunt convins că-şi face foarte bine treaba şi aştept rezultate bune pentru noi toţi", a declarat Vulpescu, citat de rtv.net, la ieşirea din sediul DNA. Acuzaţii: înşelăciune în formă continuată Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat, la începutul lunii octombrie, Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim. "Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizează, astăzi, 3 octombrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cu privire la săvârşirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA - OPSPI", anunţa Ministerului Economiei.

Ne puteți urmări și pe Google News