Relu Fenechiu susține că judecătoarea care l-a condamant i-a cerut iertare
- Ramona Feraru
- 7 august 2017, 15:31
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, eliberat condiţionat, astăzi din penitenciarul Vaslui a făcut o declarație șocantă la ieșirea de pe poarta închsisorii. Acesta a susținut că există dovezi că fosta judecătoare Sofica Dumotrașcu, cea care l-a condamant l-a vizitat în celulă și că i-ar fi cerut iertare. De asemenea, Fenechiu a spus că nu se va întoarce în politică şi nici nu va mai face afaceri cu statul.
”Doamna judecător Sofica Dumitraşcu mi-a făcut o surpriză incredibilă, venind la mine în detenţie, la Jilava, şi cerându-mi iertare. Este verificabil acest lucru, documentele sunt publice cu siguranţă. Mi-a spus exact aşa: Relu, te rog, iartă-mă, nu am avut ce face, doamna Stanciu ne-a spus că trebuie să fie o decizie luată în unanimitate. Mi-a spus, tot atunci, că a rugat-o pe doamna Stanciu să-i lase în pace măcar pe oamenii nevinovaţi, care sunt condamnaţi alături de mine şi a spus că nu se poate, că aşa trebuie să se întâmple. Dacă trăia, mi-a promis că, cu toate riscurile pe care le are şi le va asuma şi va declara aceste lucruri. Dumnezeu a luat-o dintre noi, dar sunt convins că adevărul va ieşi la iveală, la un moment dat”, a spus Fenechiu.