"Eu mi-am luat un angajament în faţa colegilor mei, în timpul campaniei, potrivit căruia în cazul în care Iaşiul nu se situează în primele cinci judeţe din ţară ca prezenţă la vot îmi voi da demisia din Biroul Politic Central. Acest lucru nu s-a întâmplat şi am demisionat", a spus Adomniţei.
Întrebat de jurnalişti dacă şi-a dat demisia din conducerea PNL, Relu Fenechiu a răspuns: "Nu, nu. Demisia dintr-un partid politic nu este o chestie care să se discute întâi în media şi după aia să se discute în interiorul partidului. Discuţia despre o eventuală demisie a mea poate avea loc în condiţiile în care cei din PNL vor considera că nu mi-am făcut treaba", a spus Fenechiu.

Aseară, într-o emisiune televizată şi Relu Fenechiu a  promis că va renunţa la toate funcţiile din partid dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni.

„În condiţiile în care Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, eu am spus că voi demisiona din toate funcţiile de conducere din PNL. Deocamdată nu s-a întors şi luptăm în continuare. Vor fi oameni care vor analiza dacă această campanie pentru referendum a fost bine facută sau nu”, a spus Fenechiu pentru Digi 24.
De altfel, Relu Fenechiu a mai anunţat şi în timpul campaniei electorale că dacă Traian Băsescu nu este demis atunci va renunţa la funcţiile din PNL.
Vicepreşedintele PNL a mai afirmat că juriştii USL caută o soluţie pentru validarea referendumului de pe 29 iulie, în ciuda faptului că la vot nu s-a prezentat 50% plus unu din populaţia cu drept de vot a României. 
Ce politicieni din USL ar trebui să-şi dea demisia în urma rezultatelor referendumului de duminică?
Crin Antonescu a promis în repetate rânduri că va ieşi din politică dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, dar, în urma referendumului de duminică, nu a dat semne că îşi va pune în aplicare promisiunea.
Pe 6 iulie, în plenul Parlamentului, Crin Antonescu a spus: "Veţi fi sau nu suspendat azi, veţi fi sau nu demis, de verdictul poporului, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică." Chiar şi Victor Ponta i-a luat apărarea lui Crin Antonescu, încă, preşedinte interimar: "Cum, când am câştigat cu 85% la 15%, ce faci? În ce ţară trăim? Cine pierde se duce la Cotroceni, cine câştigă pleacă? Nici vorbă de aşa ceva. Nu ştiu dacă se validează sau nu, dar când câştigi cu 85 la 15, loser-ul se duce la Cotroceni şi câştigătorul ce să facă, să plece acasă?"
Şi preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu a fost unul dintre liderii cei mai vocali din campania pentru demiterea lui Traian Băsescu. Duminică, în ziua referendumului, l-a somat pe preşedintele suspendat să se prezinte la vot: "Este ora 20,00 şi preşedintele suspendat nu s-a prezentat la vot. Îl somez public să îşi exercite calitatea de demnitar al statului român, să se prezinte la vot şi să cheme românii la urne pentru respectarea Constituţiei şi legislaţia ţării româneşti", a spus Nicolăescu. Doar cu câteva zile în urmă, Eugen Nicolăescu, într-o altă conferinţă de presă, îl acuza pe Traian Băsescu de "delir faraonic imobiliar", în contextul discuţiei despre vila Dante. 
Tot din tabăra liberală, la fel de implicaţi în campania electorală au fost şi vicepreşedinţii PNL, Mihai Voicu şi Varujan Vosganian. Într-o conferinţă de presă susţinută azi, Vosganian a explicat CCR "modul în care ar trebui să-şi întemeieze decizia" legată de referendum, "în viziunea USL".
Din interiorul PSD, din postura sa de preşedinte al partidului, Victor Ponta este principalul responsabil pentru faptul că nu s-a prezentat la urne 50% plus unu din populaţia cu drept de vot a României. De altfel, premierul şi-a asumat un rol activ în actuala campanie electorală. Miercurea trecută, premierul a luat un grup de jurnalişti pe care i-a dus la vila Dante din cartierul Primăverii, despre care a susţinut că ar fi fost pregătită pentru Traian Băsescu. În plus, duminică, în ziua alegerilor Guvernul a organizat Ziua Porţilor Deschise la vila Dante.
Liviu Dragnea, secretarul general al PSD. Acesta este  cercetat pentru că a cerut şefilor de secţii de votare să-i dea raportul din oră în oră. Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu în formă calificată. În plus, conform unei alte reclamaţii formulate de PDL, Dragnea ar fi solicitat preşedinţilor secţiilor de votare ca, de la ora 21, să-i scoată din secţii pe reprezentanţii democrat-liberali.
Senatorul PSD, Dan Şova a precizat, duminică noaptea, că numărătoarea paralelă a USL arată că prezenţa la vot este de 48,5% fără a se lua în calcul urnele mobile, listele suplimentare, secţiile de vot din străinătate şi secţiile care la ora 23.00 nu încheiaseră votul, estimând că prezenţa la vot a fost de 52%. Ulterior, ca urmare a analizei sale, Dragnea a declarat că softul partidului pentru numărarea voturilor la referendum a mers foarte bine, dar evaluarea anunţată de Dan Şova a fost greşită pentru că senatorul PSD era "foarte obosit".
CITIŢI ŞI:

  • Crin Antonescu: Mă voi retrage din viaţa politică dacă Traian Băsescu va reveni la Cotroceni chiar şi cu zero voturi
  • CUM se gândesc liberalii să valideze REFERENDUMUL
  • Antonescu se suceşte: „Demisionez dacă Băsescu rămâne preşedinte” | VIDEO
  • Victor Ponta despre demisia lui Antonescu: "Cum să demisioneze câştigătorul?"
  • BEC: 46,13% prezenţa la referendum după centralizarea rezultatelor din 99,9% din secţiile de votare
  • Antena 3, marea intoxicare: CIFRA scoasă din burtă care să acopere FRAUDA la referendum. Ce ascunde marja de la BEC

Te-ar putea interesa și: