Salariații nu pot fi obligați de un angajator să înceapă lucrul înainte de ora stabilită prin program și nici nu pot fi obligați să lucreze în plus, după terminarea timpului de muncă. Programul de activitate trebuie să se încadreze între limitele stabilite prin contractul de muncă. În cazul orelor suplimentare este nevoie atât de acordul angajatorului, cât și de cel al salariatului. În cazul în care normele prevăzute de lege sunt încălcate, angajatorul riscă amendă.

Programul de lucru trebuie să se încadreze în limitele prevăzute în contractul de muncă, dar și de legislația în vigoare. Există limitări specifice în cazul lucrătorilor care lucrează cu program parțial, precum și o durată normală de opt ore/zi și de 40 de ore/săptămână pentru cei cu normă întreagă. Atunci când nu respectă aceste limitări, angajatorul riscă amenzi destul de substanțiale.

Indiferent de tipul activității, programul trebuie să se încadreze în timpul de muncă prevăzut în contract, iar angajatorul este obligat să-și ia măsuri pentru a se asigura că orarul este respectat.

Atunci când este nevoie de muncă suplimentară, trebuie să-și dea acordul atât angajatul, cât și patronul. Modificarea orarului și a timpului de muncă este obligatoriu să se facă cu acordul părților.

Codul muncii definește timpul de muncă drept „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile”. Orice interval care depășește acest timp intră în categoria muncii suplimentare.

În legislația muncii se prevede că durată normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână pentru salariații angajați cu normă întreagă. Atunci când vorbim despre orele de muncă suplimentare, este nevoie atât de solicitarea angajatorului, cât și de acordul salariatului, așa cum prevede clar art. 120 alin (2) și art. 121.

Lucrătorul nu poate fi obligat să rămână peste program

În cazul unui program de lucru inegal, părțile vor ține cont atât de limitarea privind timpul de muncă săptămânal, cât și de faptul că un astfel de program poate funcționa numai dacă este expres menționat în contractul individual de muncă.

Programul individualizat de muncă este un concept nou introdus în Codul muncii și poate fi stabilit prin acordul părților, fie la inițiativa angajatorului și cu acordul salariatului, fie la solicitarea salariatului, în măsura în care activitatea pe care o desfășoară permite.

Lucrătorul nu poate fi obligat să se prezinte la muncă înainte de ora de începere a programului și nici să rămână peste program fără acordul acestuia.

În cazul în care nu sunt respectate prevederile legale ce reglementează munca suplimentară, angajatorul riscă să fie sancționat, conform art. 260 alin (1) lit. i), cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În cazul în care este vorba despre contracte cu timp parțial de lucru se poate vorbi chiar despre muncă nedeclarată, conform avocatnet.ro.