Noi drepturi pentru salariați prevăzute în Codul Muncii. Ce este programul de lucru individualizat

Noi drepturi pentru salariați prevăzute în Codul Muncii. Ce este programul de lucru individualizat Sursa foto: Dreamstime.com

Salariații pot să solicite un program individualizat de muncă potrivit noilor modificări aduse Codului Muncii. Actul normativ a intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute și prevede mai multe drepturi pentru angajați. Între altele și pe cel de a solicita un program de lucru flexibil, individualizat, în funcție de propriile sale interese și obiective.

Noile modificări aduse la legislația muncii permit unui salariat să poată solicita un alt fel de program de lucru, individualizat, hibrid, telemuncă sau chiar cu normă mai redusă. Cererea poate fi pentru o perioadă de timp limitată sau nedeterminată.

Pe de altă parte, angajatorul nu are obligația de a accepta o astfel de cerere dacă aceasta contravine planurilor sale. În schimb, el trebuie să-i răspundă salariatului, la cererea formulată, în scris și să motiveze refuzul.

Legiuitorii au arătat că echilibrul dintre viața profesională și cea personală sau chiar dintre mai multe „joburi” și viața personală este dificil de obținut în situația în care programul de lucru este rigid. De aceea au dat posibilitatea părților să ajungă la un consens privind timpul de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru stabilirea unui program individualizat de muncă sau flexibil, părțile vor ține cont, în primul rând, de dispozițiile legale, dar și de specificul activității desfășurate. Pe de altă parte angajatorii vor trebui să țină o evidență mai strictă, în cazul acestor angajați, pentru timpul de muncă prestat. Astfel, în cazul lor vor trebui să existe documente justificative și livrabile pentru a demonstra că și-au îndeplinit sarcinile de serviciu.

Cum este reglementată această prevedere

Noile prevederi din Codul Muncii, care tocmai au intrat în vigoare, precizează explicit că salariații care beneficiază de concediul de îngrijitor pot solicita stabilirea unui program de muncă individualizat, adaptat nevoilor proprii. De altfel, este și normal având în vedere situația în care se află.

Odată cu aceste precizări, textul de lege devine mai clar, iar salariații aflați într-o astfel de situație înțeleg mai clar că-și pot exercita acest drept. La rândul lor, angajatorii nu mai pot interpreta selectiv norma juridică, în sensul că n-ar exista o precizare expresă. Mai mult, ei vor trebui să ofere și o justificare în cazul unui refuz.

De menționat că legiuitorul a stabilit că un program individualizat poate fi stabilit de angajator atât pentru o durată nedeterminată, cât și pentru o anumită perioadă, determinate precis, cu acordul părților.

Tot aici ar mai trebui spus că după stabilirea programului individualizat, angajatul poate solicita să revină la programul anterior de muncă, atunci când consideră că s-au schimbat circumstanțele care au determinat solicitarea inițială, după cum relateazăavocatnet.ro.