Regiunea Balcanilor, pepinieră pentru grupările jihadiste din Orientul Mijlociu

Regiunea Balcanilor, pepinieră pentru grupările jihadiste din Orientul Mijlociu

Potrivit unui raport recent al CIA, citat de presa din Balcani, statele din această regiune au furnizat sute de voluntari care s-au alăturat grupării teroriste Statul Islamic, fiind astfel pe locul doi după Iordania, Arabia Saudită și Tunisia. Motivul: stagnarea economică generalizată face ca regiunea să fie un teren propice de recrutare pentru jihadişti, avertizează agenția France Presse.

În țările fostei Republici Iugoslavia, a căror economie a fost distrusă de conflictele sângeroase din anii 1990, precum și în Albania, trăiesc peste cinci milioane de musulmani

Spre exemplu, în Kosovo, regiune care și-a proclamat independența acum patru ani, criza politică și corupția le-au distrus tinerilor orice speranță de viitor.

''Un factor foarte important este absenţa de oportunităţi economice pentru tinerii din Kosovo, ceea ce lasă porţile deschise pentru misiuni de îndoctrinare la care recurg grupuri obscure'', a explică Blerim Latifi, specialist în probleme religioase de la Universitatea din Pristina.

Ne puteți urmări și pe Google News

La rândul său, jurnalistul Visar Duriqi atrage atenția că îndoctrinarea şi recrutarea de voluntari vizează păturile cele mai sărace ale populaţiei şi, mai ales, pe liceeni.

''Imami radicali, care adesea şi-au făcut studiile în ţări arabe, sunt însărcinaţi cu această misiune şi aceasta este finanţată din străinătate. Ţintele preferate sunt liceeni fără perspective, care, acceptând fanatismul, speră să-şi amelioreze condiţia socială'', a declarat Duriqi.

În Bosnia, Serbia și Macedonia, un anumit număr de musulmani au adoptat doctrina şi modul de viaţă inspirate din integrismul saudit, aşa-zis wahhabi.

''Prăpastia ideologică ce s-a deschis odată cu dezintegrarea fostei Iugoslavii a fost invadată de programe religioase radicale şi naţionaliste. Musulmanii din Balcani făceau parte, înainte în cadrul fostei Iugoslavii, dintr-o societate 'în mare parte laică. Aceasta s-a schimbat odată cu conflictele din Bosnia şi Kosovo, care le-au permis unor elemente mai radicale, teologi, militanţi sau luptători ai lui Allah, să se implanteze în regiune'', remarcă orientalistul sârb Darko Tanaskovic.

Aceste mişcări ar putea, ''cu unele condiţii, să provoace serioase tulburări'' în Balcani, care, pentru islamiştii radicali, reprezintă ''un fel de zonă vulnerabilă, de unde ei ar putea acţiona împotriva Europei'', a avertizat Tanaskovic.