Într-o curte de pe Strada Icoanei, plasată la numărul 98, stau ordonate nemţeşte vreo 10 containere şi zeci de găleţi.
"Toate sunt pline cu ulei, împărţite - o parte au de palmier, altele de floarea-soarelui", explică Dan, un angajat al Stoehr, una dintre primele firme de colectare a uleiului uzat.
Afacere din gătit, cu rădăcini nemţeşti
Lui George Stoehr, patronul firmei, un român stabilit de peste 20 de ani în Germania, i-a venit ideea cu reciclatul uleiul în urmă cu 6 ani.
"Eram în vizită de Crăciun şi i-am văzut pe unii pe Calea Moşilor că aruncă ceva la canal. Când am auzit că era ulei, mi-am pus mâinile în cap", îşi aminteşte Stoehr. Aşa s-a pus pe treabă: a făcut un studiu de piaţă ca să vadă cu cine ar putea să lucreze şi de ce echipamente are nevoie, iar în câteva luni a pus pe roate firma de colectare a uleiurile folosite. Acum a ajuns la peste 700 de clienţi. De dimineaţă la prima oră, dubiţele Stoehr ţâşnesc pe poarta depozitului şi, până seara târziu, bat tot sudul ţării să strângă uleiul folosit de la restaurante şi fast-fooduri. După estimările administratorului, numai în Bucu reşti există un potenţial cam de 2.000 de tone.
Pe lângă marii consumatori de ulei din industria gătitului, în timpul zilei, la poartă bat şi oamenii de rând. "Cam o dată la două zile mai vine câte cineva şi ne aduce uleiul folosit în sticle de plastic, găletuşe, fiecare cum poate. Sunt oamenii de bun-simţ, în general cei de vârsta a treia. Era o femeie care a strâns, în vreo 2 ani, patru găletuşe de 5 litri. Le-am spus - «Dacă aveţi vreo 10 litri, venim noi la dumneavoastră »", povesteşte Stoehr. Ca experiment, a pus şi recipiente de colectare şi în câteva şcoli, unde copiii pot să aducă de acasă, în sticle de plastic, uleiul folosit. "La mine în Germania, într-un sat de 1.300 de locuitori, avem un depozit de 70-80 de metri pătraţi. Sâmbăta, de la 8.00 la 11,00, te duci cu ulei uzat, baterii, capace, resturi menajere, tot ce se poate recicla. E o datorie civică", mai adaugă şeful firmei.
După ce prăjim cartofii, facem cremă de faţă
Pe lângă faptul că e un foarte mare poluator, uleiul atacă şi instalaţiile. "În combinaţie cu praful, cu mizeria, se betonează pe pereţii canalizării. De exemplu, majoritatea fast-foodurilor lucrează cu ulei de palmier, iar la o temperatură de 9 grade C e ca untura, nu mai e lichid, vă daţi seama ce dezastru ar crea", explică George Stoehr.
După ce e colectat de la restaurante, cantine sau fast-fooduri, uleiul folosit e preluat de firmele de procesat. Din el se face biodiesel, motorină ecologică, ce nu atacă mediul şi nu conţine noxe. "3% reprezintă resturi care nu pot fi folosite. 90% iese biodiesel, iar 7% rămâne glicerol care se purifică şi se face glicerină din care se produc cosmeticele", explică Stoehr. Uleiurile folosite nu au un preţ fix, se ghidează şi în funcţie de piaţa petrolului, iar o tonă poate porni cam de la 200 de euro şi poate ajunge până la 400.
Recomandările noastre
