Doctorii şi pacienţii care vor să reclame nereguli în sistemul de sănătate pot apela gratuit numărul 0800.800.885.
Pentru început, linia telefonică va funcţiona de luni până vineri, între orele 8.00 şi 18.00. Apelurile vor fi preluate de o echipă care va selecta problemele pentru a le transmite ulterior directorilor din Ministerul Sănătăţii.
„Vrem să sune şi omul care a stat la coadă o oră-două, deşi nu se mai putea ţine pe picioare, şi medicul care vede 50 de pacienţi pe zi şi nu-şi mai vede capul de treabă. Nu e o linie de pâră, e o linie de idei“, afirmă Ion Bazac, ministrul sănătăţii. Apelurile anonime nu vor fi luate în considerare, iar identitatea celor care sună va fi protejată în cazul unor investigaţii. Prin această linie telefonică nu se acordă consultaţii.
Nemulţumiţii au şi o adresă de mail la dispoziţie
În urma numărului mare de apeluri înregistrate la numărul gratuit, Ministerul Sănătăţii a decis să recepţioneze sesizările privind problemele din Sănătăte şi prin e-mail, la adresa cetedoare@ms.ro.
"Acum pacienţii şi medicii pot semnala problemele cu care se confruntă în sistemul medical şi prin e-mail, cele două instrumente funcţionând simultan", se arată într-un comunicat al ministerului.
În acelaşi tip, poţi dezbate pe evz.ro lipsa de profesionalism şi indiferenţa medicilor din România.