Real Madrid a spulberat-o pe FC Sevilla

Real Madrid a spulberat-o pe FC Sevilla

Real Madrid a arătat aseară că ştie să joace şi ofensiv. După cele patru confruntări recente cu FC Barcelona, din care a câştigat una, a remizat în două şi a fost învinsă o dată, elevii lui Jose Mourinho fuseseră criticaţi pentru lipsa de strălucire a jocului. Pe stadionul "Ramon Sanchez Pizjuan", echipa din Capitală a demolat-o pe FC Sevilla cu 6-2, într-un meci din etapa a 35-a din Primera Division

Vedeta meciului a fost portughezul Cristiano Ronaldo, care a marcat de patru ori în poarta dublei câştigătoare a Cupei UEFA. Ronaldo a ajuns la cota 33 de goluri în Primera Division în acest sezon şi se luptă cu argentinianul Lionel Messi, superstarul rivalei FC Barcelona, pentru titlul de golgheter în Spania, cât şi pentru Gheata de Aur. În cele două sezoane petrecute până acum pe "Santiago Bernabeu", atacantul în vârstă de 26 de ani are o medie excelentă de aproape un gol pe meci (59 de reuşite în 60 de partide). Celelalte reuşite ale madrilenilor în meciul de aseară au fost reuşite de Kaka şi Sergio Ramos, în timp ce pentru FC Sevilla a punctat Alvaro Negredo, de două ori.

FC Barcelona joacă astăzi, de la ora 20.00, pe teren propriu, derby-ul local cu Espanyol, iar un succes al oamenilor lui Josep Guardiola îi poate distanţa pe aceştia la opt puncte de Real Madrid cu trei etape înainte de finalul sezonului. Catalanii, care au 20 de succese naţionale în palmares, au cucerit ultimele două titluri în Spania, în timp ce Real nu a mai câştigat trofeul Primerei Division din 2008. Real Madrid are 31 de titluri în Spania.

Tot aseară, în Spania, bascii de la Athletic Bilbao au făcut un pas important către o clasare pe un loc de Liga Europa, învingând cu 3-2 pe Levante, în timp ce Atletico Madrid a cedat, surprinzător, cu 0-3, pe arena "Vicente Calderon" în faţa lui Malaga - echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Ne puteți urmări și pe Google News