Fundaşul român de la Şahtior Doneţk anunţă că ucrainenii pregătiţi de Mircea Lucescu sunt capabili să detoneze "bomba" în acest sezon.
Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a eliminat marţi seară, în optimile Ligii Campionilor, formaţia italiană AS Roma. Cu fundaşul Răzvan Raţ titular, "minerii" au câştigat pe teren propriu partida-retur, scor 3-0, după ce în tur ucrainenii se impuseseră cu 3-2.
Pentru gruparea ucraineană patronată de multimiliardarul Rinat Ahmetov aceasta este cea mai mare performanţă din istorie, iar Mircea Lucescu va disputa cel de-al treilea sfert de finală al Ligii Campionilor din carieră.
"Il Luce" a mai ajuns la acest nivel cu Inter Milano (în 1999) şi cu Galatasaray Istanbul (2001), dar nu a pătruns în semifinale. "Am aşteptat un astfel de rezultat pentru că am încredere în echipa mea. Am avut ceva probleme la începutul jocului, dar ne-am descurcat şi am revenit", a spus Lucescu.
Antrenament după o "noapte albă"
După meci, toţi jucătorii şi membrii staffului tehnic au sărbătorit calificarea în "sferturi" la un restaurant din Doneţk, până spre dimineaţă. Ieri, Lucescu i-a convocat pe jucători la un antrenament de refacere şi o şedinţă tactică.
Răzvan Raţ ne-a declarat că Şahtior a ajuns într-un moment în care este îndreptăţită să spere la o mare lovitură în Ligă. "A părut uşoară această calificare cu AS Roma, dar nu a fost aşa. Cred că am avut o viteză în plus faţă de adversari. Nu mă interesează cu cine cădem în «sferturi». Teoretic, e mai uşor să te baţi cu Schalke decât cu Barcelona, dar practic nu e aşa. Te poate elimina şi Schalke. La nivelul acesta deja lucrurile sunt foarte echilibrate. Noi am ajuns la maturitate, avem suficientă experienţă pentru a reuşi mai mult. De acum înainte ne gândim chiar şi la finală. Obiectivul nostru a fost să ieşim din grupe. Acum o luăm încet, pas cu pas", ne-a declarat Raţ.
Internaţionalul român a stat două ore la controlul antidoping şi n-a prins toată petrecerea de după joc: "Nici nu prea ştiu ce a fost prin oraş, dacă a ieşit lumea pe străzi. Am stat două ore să fac antidopingul".
PREFERINŢE
Guardiola nu vrea o "mineriadă"
Mircea Lucescu ar prefera să joace în "sferturile" Ligii Campionilor cu Inter Milano sau cu AC Milan. Pe de altă parte, Pep Guardiola, antrenorul echipei FC Barcelona, nu ar vrea să dea ochii cu "minerii" din Doneţk. "Nu vreau să cădem cu Şahtior. Cunosc această echipă şi nu îmi place deloc", a spus Guardiola. Marţi, catalanii au eliminat în "optimi" pe Arsenal, după ce au învins acasă cu scorul de 3-1 (în tur, 1-2).
PROGRAM - "Optimile" Ligii
MARŢI
ŞAHTIOR - AS Roma 3-0 Hubschman (18), Willian (58), Eduardo (87) (în tur 3-2)
BARCELONA - Arsenal 3-1 Messi (45+3 şi 71 - ultimul din penalty), Xavi (69) / Busquets (53 -autogol) (în tur 1-2)
IERI
- SCHALKE 04 - Valencia 3-1 (în tur 1-1) Farfan (40, 90+3), Gavranovic (52) - Ricardo Costa (17)
- TOTTENHAM - AC Milan 0-0 (în tur 1-0)
MARŢI, 15 martie
- Bayern - Inter (în tur 1-0), ora 21.45, TVR 1
- Man. United - Marseille (în tur 0-0), ora 21.45, Dolce Sport
MIERCURI, 16 martie
- Real Madrid - Lyon (în tur 1-1), ora 21.45, TVR 1
- Chelsea - Copenhaga (în tur 2-0), ora 21.45, Dolce Sport